Săptămână decisivă pentru un acord între Londra şi UE

Săptămână decisivă pentru un acord între Londra şi UE
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Londra şi Uniunea Europeană (UE) ar putea ajunge în această săptămână la un acord cu privire la Brexit, a apreciat luni, la Luxemburg, ministrul de externe irlandez Simon Coveney, după ce în weekend au avut loc negocieri intense asupra problemei frontierei irlandeze post-Brexit, transmite dpa.

Speranţele în ajungerea la un acord între Londra şi Bruxelles au sporit în urma întâlnirii între premierii britanic şi irlandez.

În absenţa convenirii unui acord până la 19 octombrie, o lege adoptată în septembrie îl obligă pe premierul Boris Johnson să solicite o amânare de trei luni a Brexitului. Acesta a repetat categoric că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei în care premierul britanic va acţiona în continuare.

''Un acord este posibil în această lună, poate chiar săptămâna aceasta. Dar încă nu am ajuns acolo'', a declarat Coveney, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe al UE. ''Trebuie să fim prudenţi, nu este o treabă uşoară'', a continuat el.

Londra şi Bruxellesul nu reuşesc să ajungă la un numitor comun asupra manierei de a se evita, după Brexit, o revenire la o frontieră fizică între provincia Irlanda de Nord (ce face parte din Regatul Unit) şi Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE, şi de a se menţine astfel pacea pe insula Irlanda. Discuţiile continuă luni, la Bruxelles, între cele două echipe de negociere, conduse de Michel Barnier, de partea UE, şi de Stephen Barclay, de partea Regatului Unit.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a afirmat luni că discuţiile cu UE privind un ''acord de divorţ'' rămân constructive, dar încă este mult de lucru. El a menţionat că Londra doreşte progrese cât mai rapid posibil, deşi ambele părţi se află sub presiunea timpului, înaintea Summitului UE care începe joi.

Dacă va reuşi să ajungă la un acord cu UE, Boris Johnson va avea apoi de trecut un alt obstacol - acela de a convinge parlamentul britanic, unul extrem de divizat asupra Brexitului. Deputaţii de la Londra, care au respins deja de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, se vor reuni într-o şedinţă extraordinară pe 19 octombrie, pentru prima dată într-o sâmbătă după conflictul din insulele Falkland (Malvine) cu Argentina, din 1982.

Profunzimea crizei politice este atât de mare în Regatul Unit încât alegerile parlamentare anticipate par să fie inevitabile în următoarele luni.

Citit 2123 ori Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2019 17:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.