Cea mai mare desfăşurare de submarine ruseşti

Cea mai mare desfăşurare de submarine ruseşti
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Rusia a lansat în Atlanticul de Nord cea mai mare desfăşurare de submarine de la sfârşitul Războiului Rece, o operaţiune monitorizată îndeaproape de NATO, a anunţat marţi, 29 octombrie 2019, Statul Major norvegian, citat de France Presse.

De săptămâna trecută, zece submarine cu baza în peninsula Kola (extremitatea de nord-vest a Rusiei), între care opt nucleare, sunt angajate în aceste manevre, care se aşteaptă să dureze aproximativ două luni, potrivit datelor furnizate postului public de televiziune NRK de Serviciul norvegian de informaţii militare.

"Există în prezent o intensă activitate în Atlanticul de Nord, iar Norvegia şi alte ţări NATO efectuează misiuni de supraveghere în aer şi la suprafaţă", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Statului Major al Forţelor armate norvegiene, Brynjar Stordal. Submersibile au fost, de asemenea, localizate în Marea Norvegiei şi în Marea Barents.

Potrivit surselor citate de NRK, submarinele ruse încearcă să se scufunde cât mai departe posibil în Oceanul Atlantic, ideal în vestul Groenlandei, fără a fi reperate, pentru ai "arăta că ruşii sunt capabili să-şi apere bazele şi să ameninţe coasta de est a Statelor Unite".

Autorităţile ruse nu au comunicat cu privire la aceste operaţiuni în Atlantic.

Citit 698 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2019 16:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.