Brexitul de la miezul nopţii

Brexitul de la miezul nopţii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Vineri, când ceasul va bate miezul nopții la Bruxelles, perioada de 47 de ani de când Marea Britanie este membră a clubului națiunilor europene se va încheia. La început, aparent, nimic nu se va schimba, pentru că Regatul Unit va intra într-o perioadă de tranziție de 11 luni, care menține actualul status quo. Dar există o excepție crucială: Marea Britanie va fi exclusă din toate forurile de luare a deciziilor, iar consecințele vor fi imediate, scrie The Guardian, citat de hotnews.ro.

Vineri seara, drapelele Uniunii Europene vor fi coborâte de pe toate clădirile oficiale, iar accesul britanicilor la circuitul de comunicare diplomatică europeană va fi blocat, Marea Britanie va deveni o pată bej pe harta Uniunii Europene, culoarea neutră a unei țări străine.

La sfârșitul săptămânii, trei președinți ai UE - președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Parlamentului European, David Sassoli - sunt așteptați să marcheze momentul istoric printr-o declarație de presă comună. În mod simbolic, întâlnirea va avea loc la casa lui Jean Monnet, omul de stat francez a cărui viziune despre pace prin integrarea politică a fost o contribuție importantă la fondarea Comunității Europene de Cărbune și Oțel, precursoarea Uniunii Europene. Evident, nici locul, nici data reuniunii nu sunt întâmplătoare. Nicio țară nu a mai părăsit până acum Uniunea Europeană, așa încât nu există niciun fel de protocol legat de ce va urma.

În timp ce Bruxellesul va fi mai curând trist, la Londra, guvernul lui Boris Johnsons se pregătește să sărbătorească. În absența Big Benului, care este în continuare în restaurare, Londra va marca momentul printr-o numărătoare inversă, cu ajutorul unui cronometru proiectat pe clădirea din Downing Street nr. 10, toate clădirilie guvernamentale vor fi luminate, iar drapelurile Regatului Unit vor flutura în Piața Parlamentului. În același timp, steagurile Marii Britanii vor fi eliminate din toate instituțiile europene de către muncitori, în afara programului de lucru, fără camere video care să înregistreze momentul, și puse într-un dulap, unde sunt depozitate și steagurile altor state care nu sunt membre ale UE. Unul dintre steagurile de la Parlamentul European va fi trimis la House of History, un muzeu fondat din bani europeni, la Bruxelles.

De la miezul nopții, toți diplomații britanici vor fi șterși din bazele de date și li se va bloca accesul la corespondența diplomatică, singurul acces pe care îl vor mai avea, pe perioada de tranziție, fiind cel legat de data de baze privind criminalitatea. Diplomații europeni au fost avertizați să verifice dacă nu cumva, din greșeală, vreun britanic a rămas pe lista corespondenței pentru informații clasificate. Dacă orice urmă legată de parlamentarii britanici va fi eliminată, Brexitul nu se va atinge de foști mari premieri ai Marii Britanii. Astfel, Bruxellesul nu are nicio intenție să schimbe denumirea clădrii "Winston Churchill", nici a sălii "Margaret Thatcher".

Pentru unii diplomați de la Bruxelles, Brexitul va fi totuși o ușurare după trei ani de dezbateri și negocieri. Unii au comparat această perioadă cu cea a unui cuplu divorțat care continuă să locuiască în aceeași casă, dormind în dormitoare separate. „Această experiență a fost ciudată pentru ambele părți”.

Citit 1665 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 19:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.