Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Constructorii auto italieni Ferrari şi Fiat Chrysler discută cu Siare Engineering, cel mai mare producător de ventilatoare mecanice din Italia, pentru a-l ajuta să îşi majoreze producţia acestor echipamente de care este urgentă nevoie în contextul crizei coronavirusului, au declarat joi o serie de oficiali ai acestor companii, transmite Reuters.
Italia este în epicentrul unei pandemii, iar Guvernul de la Roma a demarat un amplu program de creştere a numărului de paturi de spital, care au nevoie însă de ventilatoare mecanice pentru a-i ajuta pe pacienţi să respire.
Siare Engineering, o companie cu sediul în nordul Italiei, regiune unde numărul deceselor de coronavirus se apropie de 3.000 şi continuă să crească, poartă discuţii cu Fiat Chrysler (FCA), Ferrari şi producătorul italian de componente auto Marelli pentru a produce unele componente de ventilatoare mecanice şi posibil să se implice şi în asamblarea ventilatoarelor.
Directorul general de la Siare Engineering, Gianluca Preziosa, a spus că există unele elemente comune între industria auto şi producţia de ventilatoare deoarece ambele sectoare se bazează pe echipamente electronice şi pneumatice. "Discutăm cu Fiat Chrysler, Ferrari şi Marelli pentru a încerca să înţelegem dacă ne pot ajuta în procesul de producţie a componentelor electronice", a declarat Gianluca Preziosa. O sursă din apropierea discuţiilor a spus că Ferrari este gata să înceapă să producă componente de ventilatoare la renumita sa uzină de la Maranello, care este amplasată în apropiere de uzina Siare Engineering, dar că deocamdată nu a luat încă o decizie definitivă.

Citit 694 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2020 17:31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro