UPDATE Summit european | Planul de redresare a UE, aprobat la capătul unor negocieri maraton

UPDATE Summit european | Planul de redresare a UE, aprobat la capătul unor negocieri maraton
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

UPDATE, 21 iulie 2020 | Liderii statelor membre ale Uniunii Europene (UE), reuniţi la Bruxelles începând de vineri, au aprobat, marţi în zori, un plan istoric menit să susţină economia europeană afectată de criza coronavirusului, plan care se bazează pentru prima oară pe o datorie comună, relatează Reuters.

La finalul unei dispute între ţările "frugale" (Olanda, Austria, Danemarca, Suedia) şi cuplul franco-german, în cele din urmă s-a ajuns la un compromis, la capătul unui summit extraordinar, început vineri dimineaţă.

Pentru a susţine economia europeană care trece printr-o recesiune istorică, planul prevede un fond de 750 miliarde de euro, care ar putea fi împrumutaţi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare. Acest fond include subvenţii în valoare de 390 miliarde de euro, care vor fi alocate statelor celor mai afectate de pandemie. Aceasta va fi datoria comună ce trebuie rambursată de Cei 27.

Această emitere a datoriei comune, o premieră, se bazează pe o propunere franco-germană, care a suscitat o opoziţie din partea grupului ţărilor "frugale", susţinute de Finlanda. În afara acestor subvenţii, 360 miliarde de euro vor fi disponibile pentru împrumuturi, rambursabile de ţările solicitante.

Planul este sprijinit de bugetul multianual al UE (2021-2027), care prevede 1.074 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 154 miliarde de euro pe an.

"Acord", a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după ce liderii Celor 27 au convenit acordul final, marţi, la ora locală 05:15 (03:15 GMT). "Acesta este un acord bun, un acord solid. Şi, cel mai important, este acordul corect pentru Europa. Acest acord trimite un semnal concret că Europa este o forţă pentru acţiune. Europa este puternică, Europa este unită", a spus Michel, într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi în zori. "Este vorba despre mult mai mult decât bani. Este despre muncitori şi familii, despre locurile lor de muncă, despre sănătatea şi bunăstarea lor. Cred că acest acord va fi văzut ca un moment esenţial în călătoria Europei, dar de asemenea că ne va lansa în viitor", a adăugat el.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a mulţumit lui Charles Michel şi cancelarului german Angela Merkel pentru eforturile lor în scopul ajungerii la un compromis, apreciind că acordul este dovada capacităţii Europei de a acţiona. "Aşa epuizaţi cum suntem toţi acum, ştim că este un moment istoric pentru Europa", a adăugat ea, care a ţinut să remarce că s-au făcut compromisuri în cheltuielile bugetare alocate sănătăţii, migraţiei şi acţiunii externe.

Într-o conferinţă de presă comună, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au salutat acordul convenit de Cei 27. "Concluziile (summitului) sunt cu adevărat istorice. Este o schimbare istorică a Europei noastre şi a zonei noastre euro. A început o etapă majoră", a afirmat şeful statului francez.

De partea sa, premierul olandez Mark Rutte a spus că relaţiile sale cu alţi lideri din UE rămân solide în pofida negocierilor dificile de la Bruxelles. "Suntem toţi profesionişti, putem lua câţiva pumni. Sunt fericit cu acest acord, nu văd motive de dezamăgire", a afirmat şeful executivului olandez.

România, 80 miliarde de euro, fonduri pentru relansare [detalii]

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au decis, pentru prima dată, condiţionarea acordării fondurilor europene [detalii]

Consiliul European, la 25 de minute de record

Ultimul Consiliu European de la Bruxelles, început vineri (17 iulie 2020) şi încheiat marţi dimineaţă (21 iulie 2020), ar fi putut deveni cel mai lung summit din istoria Uniunii Europene dacă ar fi durat cu 25 de minute mai mult, notează dpa. Cel mai îndelungat summit UE datează din decembrie 2000 şi a fost găzduit de oraşul francez Nisa. Negocierile de atunci între liderii statelor membre au durat 91 de ore şi 45 de minute, potrivit calculelor UE. În timpul acelei reuniuni s-a negociat un nou tratat, care a contribuit la stabilirea principiilor pentru extinderea UE, pentru a include Malta, Ciprul şi ţările central şi est-europene.


Negocieri dure privind planul de relansare post-coronavirus | Lideri UE au decis să intre duminică, 19 iulie 2020, „în prelungiri”, în cadrul summitului început vineri, în speranţa de a depăşi blocajele privind uriaşul plan de relansare post-coronavirus aflat în discuţie. Discuţiile s-au împotmolit în special din cauza exigenţelor ridicate de ţările aşa-numite "frugale", spre marea nemulţumire a statelor din sudul continentului.

Principalele puncte de divergenţă sunt repartizarea granturilor şi a împrumuturilor şi condiţiile de acordare a fondurilor respective, cele mai reticente fiind Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca. Pe parcursul negocierilor, în încercarea de a ajunge la un compromis, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus sâmbătă ca valoarea pachetului general de relansare economică, de 750 miliarde de euro, să rămână neschimbată, dar valoarea împrumuturilor să crească de la 250 la 300 miliarde de euro, iar cea a granturilor să scadă de la 500 la 450 miliarde de euro.

Noua propunere privind planul de relansare a Uniunii Europene este un ''pas în direcţia corectă'', a declarat un diplomat olandez, dar "rămân multe chestiuni în discuţie".

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a convocat pe şefii de stat sau de guvern duminică la prânz. Însă în cursul nopţii au fost mai multe întâlniri bilaterale şi multilaterale, a făcut cunoscut o sursă europeană.

Potrivit altei surse diplomatice, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, au plecat direct în reuniune cu premierul olandez, Mark Rutte. Cei doi lideri urmau să îl întrebe pe prim-ministrul olandez dacă este în măsură să negocieze duminică asupra punctelor de blocaj, a precizat sursa. Preşedintele Consiliului, Charles Michel, speră să îl convingă pe Mark Rutte cu o nouă modificare a proiectului de compromis, potrivit sursei.

Fiind necesară unanimitatea statelor membre, un compromis este foarte greu de găsit în privinţa planului de relansare, însoţit de bugetul multianual al UE (2021-2027) în valoare de 1.074 miliarde de euro.

Premierul italian, Giuseppe Conte, a descris negocierile ca fiind "mult mai dificile decât era prevăzut". "Olanda şi alţi frugali (Austria, Danemarca şi Suedia) nu înţeleg necesitatea unui răspuns puternic", a deplâns el.

Cancelarul federal german Angela Merkel estima drept ''posibil'' ca cei 27 de lideri ai ţărilor din UE să nu ajungă la un acord duminică asupra planului de relansare post-coronavirus. "Există multă bunăvoinţă (...), însă este posibil ca astăzi (duminică) să nu se ajungă la niciun rezultat", a declarat Merkel, la sosirea la summit pentru o nouă zi de negocieri, pe care ea a calificat-o drept "decisivă". "Nu pot spune dacă va fi găsită o soluţie", a insistat Angela Merkel, a cărei ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a UE.

(19 iulie 2020)

Citit 1298 ori Ultima modificare Marți, 21 Iulie 2020 12:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.