Germania nu renunţă la Nord Stream 2

Germania nu renunţă la Nord Stream 2
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cancelarul Angela Merkel a reafirmat determinarea guvernului german de a finaliza construcţia gazoductului Nord Stream 2 din Rusia, în pofida încercărilor SUA de a opri proiectul, relatează dpa. Merkel, care a vizitat circumscripţia sa din nordul Germaniei, a vorbit despre sancţiunile impuse de Washington entităţilor asociate la construcţia conductei în Marea Baltică şi care, odată finalizată, va livra gaze naturale către Germania şi pe piaţa europeană mai extinsă. ''Nu considerăm legale aceste sancţiuni extrateritoriale, adică cele care trec dincolo de teritoriul Statelor Unite'', a declarat Merkel, în Stralsund. Nord Stream 2 are un rol important în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, unde se află circumscripţia cancelarului german.

SUA consideră că această conductă va creşte dependenţa Uniunii Europene de Rusia pentru mărfuri, oferind Moscovei mai multă influenţă politică pe continent şi un instrument pentru o potenţială întrerupe a alimentării cu energie. Anul trecut, SUA au început să impună sancţiuni proiectului Nord Stream 2, care au vizat direct construirea conductei.

Citit 1202 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Septembrie 2020 18:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.