Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Guvernul federal german a aprobat marţi o înăsprire a legislaţiei naţionale în vederea limitării răspândirii COVID-19, prin măsuri care pot avea întâietate în faţa celor adoptate la nivelul landurilor, transmit AFP şi dpa.
Până acum, măsurile de combatere a pandemiei au fost decise prin colaborare între nivelul federal şi landuri, care sunt abilitate să ia decizii în materie sanitară, în virtutea sistemului federal german.
Acest proiect, care pentru a intra în vigoare trebuie să fie aprobat de Bundestag (camera inferioară a parlamentului german), prevede o incidenţă minimă de 100 noi infectări la 100.000 locuitori pe trei zile pentru ca autorităţile federale să poată decide măsuri precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii şi închiderea magazinelor considerate neesenţiale.
În cazul în care rata incidenţei este cuprinsă între 100 şi 200 de noi infectări la 100.000 de locuitori, şcolile nu vor mai primi decât elevii testaţi de două ori pe săptămână. Şcolile vor trebui să rămână închise dacă rata incidenţei depăşeşte 200 la 100.000 de persoane.
Ar fi pentru prima dată când interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii la scară naţională ar putea fi impusă în mod automat, în încercarea de a stopa valul epidemic.
Celelalte măsuri confirmă restricţiile intrate deja în vigoare în Germania la finalul anului trecut.
Noul proiect legislativ constituie o victorie pentru Angela Merkel, adepta unei abordări mai dure pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Citit 525 ori Ultima modificare Marți, 13 Aprilie 2021 19:47

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro