SUA își reafirmă sprijinul pentru aliații din zona Mării Negre

SUA își reafirmă sprijinul pentru aliații din zona Mării Negre
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reiterat sprijinul ţării sale pentru eforturile naţiunilor riverane Mării Negre, între ele Ucraina, de a stabiliza regiunea, în pofida tensiunilor provocate de agresiunea rusă, informează EFE. "Aliaţii noştri din Marea Neagră pot conta pe Statele Unite pentru a face regiunea mai sigură, mai prosperă şi mai integrată", a transmis Blinken, într-un mesaj de la distanţă difuzat, luni, participanţilor la cea de-a doua Conferinţă de Securitate a Mării Negre de la Sofia.

"Trebuie să sprijinim în continuare Ucraina, aşa cum am făcut-o până acum, pentru ca aceasta să-şi revină", a adăugat şeful diplomaţiei americane, care a subliniat totodată importanţa menţinerii unităţii între vecinii Ucrainei. Blinken a comentat că preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a înşelat în calculele sale atunci când a pariat pe lipsa de unitate a naţiunilor din zonă.

"Din păcate, Rusia vede (zona) ca pe un loc de război", a avertizat ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba, tot într-o intervenţie de la distanţă - printr-un videoclip înregistrat anterior, în care a subliniat necesitatea "întăririi securităţii" în această regiune. "Numai înfrângerea Rusiei şi refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei vor garanta stabilitatea şi pacea", a insistat Kuleba, reiterând că ţara sa are nevoie urgentă de arme şi muniţii suplimentare, pentru a se apăra în mod adecvat împotriva atacurilor ruse.

Citit 466 ori Ultima modificare Marți, 16 Aprilie 2024 14:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.