Polonia își va revizui Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR) în vederea redirecționării de fonduri spre apărare și reziliența economică, a declarat marți ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz.
Ea a afirmat luna trecută că fonduri UE ar trebui redirecționate de la PNRR către securitate. Uniunea Europeană a alocat Poloniei prin acest plan aproape 60 miliarde de euro (63,1 miliarde de dolari), în granturi și împrumuturi.
Prim-ministrul Donald Tusk a declarat că elaborarea unei legi privind investițiile publice în apărare trebuie accelerată și că proiectul de lege respectiv ar putea fi adoptat de guvern săptămâna viitoare.