Conclavul de la Vatican pentru alegerea noului papă începe pe 7 mai

Conclavul de la Vatican pentru alegerea noului papă începe pe 7 mai
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunțat luni că conclavul pentru alegerea noului papă va începe pe 7 mai, în Capela Sixtină, transmite dpa, citată de Agerpres.

Conclavul, la care se reunesc cei 134 de cardinali în vârstă de mai puțin de 80 de ani, trebuie să îl voteze pe noul papă cu o majoritate de două treimi. Procedura ar putea dura între câteva zile și câteva săptămâni.

Precedentele astfel de reuniuni, la care au fost aleși papii Benedict al XVI-lea în 2005, respectiv Francisc în 2013, au durat doar câte două zile.

Citit 279 ori Ultima modificare Luni, 28 Aprilie 2025 16:56

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro