Noul plan de restructurare a combinatului siderurgic Liberty Galați a fost depus la Tribunal și propune, pentru a doua licitație, un preț de pornire de cel puțin 444 milioane de euro, redus la 70% din valoarea de pornire a primei licitații.
La prima licitație pentru activele Liberty, cea din 12 martie 2026, care a pornit de la prețul de 709,1 milioane de euro, nu s-a prezentat nimeni. Șase posibili investitori încheiaseră acorduri de confidențialitate în vederea accesării mai multor documente și informații despre combinat, cinci caiete de sarcini fuseseră vândute, iar patru delegații vizitaseră platforma siderurgică gălățeană, reamintește News.ro. Cu toate acestea, niciun potențial investitor nu a făcut și pasul decisiv, cel de a achita garanția de participare (7% din valoarea de start, respectiv 49 milioane de euro) și de a participa efectiv la licitație.
În acest context, așa cum „Viața liberă” a mai scris, se trece la organizarea celei de-a doua licitații, pornind de la prețul de piață. Numai că acesta a fost reevaluat, în minus, după ce au fost descoperite erori în prelucrarea datelor.
„Propunem vânzarea în bloc a activelor din componența Combinatului siderurgic Galați, prin organizarea unei licitații, având prețul de pornire de 444.026.436 euro exclusiv TVA (echivalentul sumei de 2.263.557.965 lei la cursul BNR din 3.04.2026), reprezentând 70% din valoarea de piață a activului, conform raportului de evaluare”, se arată în Planul de restructurare, document consultat de News.ro.
„Valoarea de piață a activului Combinatului siderurgic a suferit modificări, ca urmare a unei revizuiri, întrucât s-au strecurat o serie de erori de prelucrare a valorilor din rapoartele de evaluare”, se arată în Planul de restructurare modificat al Liberty Galați, întocmit de Euro Insol şi CITR filiala Galați și depus în aprilie la Tribunalul Galați. Conform documentului consultat de News.ro, valoarea de piață a fost reevaluată la 3,23 miliarde lei, iar cea de lichidare, la 1,9 miliarde lei.
Anterior, cei doi indicatori erau mai mari pentru că includeau și active valorificate ulterior întocmirii rapoartelor (cum ar fi un bloc de locuințe) sau bunuri la care societatea nu avea drept de proprietate (de exemplu, construcții ridicate de Linde pe terenul Liberty Galați), precizează Profit.ro.
Reamintim că la licitație se dorește vânzarea în bloc a activelor Liberty Galați și Liberty Tubular Products Galați. Acestea au fost scoase la licitație împreună la prima licitație, cea din 12 martie anul acesta, și la fel se va întâmpla și la a doua licitație.
Conform surselor citate, o posibilă decizie referitoare la noul plan de restructurare a Liberty ar putea fi luată pe 24 iunie 2026, când este programată ședința de judecată. În acest context, licitația de vânzare nu ar putea fi organizată mai devreme de luna iulie.
Cei mai mari doi creditori ai combinatului gălățean sunt Exim Banca Românească (1,5 miliarde de lei, echivalentul a două credite de câte 292 milioane de euro, destinate repornirii activității) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cu 273 milioane de lei la care se adaugă alte 417 milioane de lei, contestate în instanță.
Și Primăria Galați are de recuperat 44 milioane de lei, taxe și impozite neonorate. Peste 633 milioane de lei au de recuperat și 1.200 de creditori chirografari, companii care nu dețin garanții de tip ipotecă, privilegiu ori gaj pentru sumele datorate de Combinat.

