Doi români, profesori din zona universitară Galați-Brăila, care predau la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia pe 13 august şi au stat închişi până marţi, 16 august, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat, aceştia fiind eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare, a relatat mediafax.ro. Cei doi cetăţeni români se numesc Augustin Chifane şi Cristina Chifane şi locuiesc în Turcia, fiind angajaţi ca lector ...
De mai bine de un an, o familie care locuieşte la blocul R1, din cartierul Mazepa I, se chinuie să se branşeze individual la apă rece, însă fără succes, din cauza piedicilor care îi sunt puse chiar de către conducerea asociaţiei de proprietari. Deşi sunt cu plata la zi a utilităţilor, iar Apă Canal le-a eliberat avizele necesare pentru contorizarea individuală, soţii Popov sunt împiedicaţi să-şi pună în practică proiectul care, în opinia acestora, le va spori confortul d ...
Fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, ar putea deveni, în viitorul apropiat, consilier municipal cu acte în regulă, dacă magistraţii Tribunalului Galaţi vor decide să anuleze hotărârile adoptate de majoritatea politică din Consiliul Local şi cel Judeţean, prin care mandatele de ales ale fostului edil-şef nu au fost validate. La sfârşitul săptămânii trecute, Marius Stan a avut primul termen în procesele pe care le-a intentat celor două foruri legislative. Dacă acţiunea ...
Conform informaţiilor furnizate de Tribunalul Galaţi - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice Contabile Galaţi, taxa judiciară de timbru trebuie plătită la Direcţia de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Galaţi sau la CEC. Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru", al unităţii administrativ teritoriale ...
Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. Astfel, instanţa competentă să soluţioneze conflictele individuale de muncă în primă instanţă este tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Cele mai multe conflicte individuale de muncă aflate pe rolul instanţelor de judecată se referă la contestaţii împotriva deciziei de concediere, ...
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) a câştigat procesul cu Rostock Wreck Removal Consortium, după aproximativ zece ani de judecată. Decizia definitivă a fost a Curţii de Apel Constanţa, unde se judeca procesul strămutat, în această primăvară, de la Curtea de Apel Galaţi. Cargoul ucrainean Rostock s-a scufundat pe 2 septembrie 1991, în canalul Sulina, după o serie de manevre care, din descrierile martorilor şi analizele ulterioare ale specialiştilor, n-ar fi trebui ...
În procesul de insolvenţă a FC Oţelul, instanţa Tribunalului Bucureşti a rămas în pronunţare, verdictul urmând să fie anunţat în următoarele zile. Cei din club estimează că sunt posibile doar două variante: fie aprobarea pentru întocmirea unui nou plan de organizare, fie intrarea în procedura de faliment. Miercuri, 23 martie, a fost un nou termen de judecată în procesul de insolvenţă. Iniţial, acesta fusese stabilit pentru 6 aprilie, însă a fost devansat la cererea ad ...
Schimbările legislaţiei pentru acordarea exceptării la plata certificatelor verzi ameninţă sustenabilitatea combinatului ArcelorMittal Galaţi, avertizează conducerea companiei. În principiu, Hotărârea de Guvern 495/2014 stipulează că exceptarea de la plata certificatelor verzi ar fi trebuit aplicată începând cu anul când Acordul de Exceptare este emis. De asemenea, procesul de evaluare al aplicaţiei ar fi trebuit încheiat în maxim 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea s ...
Familia Bordei a câştigat procesul intentat Primăriei, după ce fiul lor a fost muşcat de un câine maidanez. Întâmplarea, din aprilie 2013, pe vremea când micuţul avea doar doi ani şi patru luni, a avut loc în curtea interioară a unui bloc situat pe strada Domnească. Tătăl copilului îşi aminteşte fiecare amănunt, chiar dacă de atunci a trecut destul de mult timp. "Mă duceam să duc ceva la garaj, fiul meu era cu un pas în lateral şi, dintr-o dată, l-am auzit că plânge. ...

BREVIAR JURIDIC/ Contestaţia în anulare în procesul civil

Marți, 01 Martie 2016 06:00 | Publicat în JURIDIC
Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac prin care părţile sau procurorul  solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre definitivă şi să procedeze la o nouă judecată. În funcţie de motivele invocate, Codul de procedură civilă reglementează două feluri de contestaţie în anulare: contestaţia în anulare obişnuită (de drept comun) şi contestaţia în anulare specială. Contes ...
Pagina 10 din 21