Magia din Ţara „Inimă de Copil”

Magia din Ţara „Inimă de Copil”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Globuri din sticlă pictate manual, căni, suporturi pentru lumânări şi decoraţiuni cu tematică de Crăciun, broderii cu cele mai diverse modele, trusouri pentru bebeluşi personalizate – sunt doar câteva obiecte din oferta Fundaţiei „Inimă de Copil” pentru perioada apropiatelor sărbători, dar nu numai. Sunt mici opere de artă în sine, exemple de migală şi talent, de suflet  pus în vârful pensulei sau acului de cusut, în cadrul „Atelierelor cu Suflet” Inimă de Copil.

Obiectele pot fi cumpărate, admirate, „povestite” de realizatorii lor şi comandate la târgurile organizate în Galaţi şi la sediul Fundaţiei „Inimă de Copil” din str.Traian nr.203, parter (fostul Colegiu Traian), la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., pe pagina de Facebook „Ateliere cu Suflet”, dar şi în cadrul expoziţiilor cu vânzare. E bine de ştiut că atelierul poate organiza, la cerere,  expoziţii la sediul oricărei firme interesate. Oferta atelierului de produse handmade şi obiecte personalizate prin broderie este disponibilă în luna decembrie, dar şi pe tot parcursul anului, iar mai multe informații se pot afla la numărul de telefon 0758.067.533.

Ateliere cu Suflet” s-a născut în organizaţie ca şansă la un loc de muncă pentru persoane în dificultate şi reprezintă doar o mică parte din activitatea Fundaţiei „Inimă de Copil”. Anual, în centrele organizaţiei sunt ajutaţi peste 300 de copii. În 2017, acest ajutor s-a concretizat în peste 7.000 de ore de sprijin la teme, consiliere şi dezvoltare, aproape 4.000 de şedinţe de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, peste 800 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai programelor de educaţie şi sănătate, burse şi tabere anuale pentru copiii care poate că altfel nu ar avea nicio şansă  să ajungă mai departe de marginea localităţii în care trăiesc.

Cumpărând un produs realizat de artiştii de la „Inimă de Copil” nu doar că-ţi bucuri sufletul sau ochii, gestul tău reprezintă cea mai concretă dovadă a faptului că-ţi pasă de cei defavorizaţi sprijiniţi de fundaţie.

(P)

Citit 3103 ori Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2018 16:44