Cristian Dima, președinte ALDE Galați: Pe ce își bazează Guvernul Orban optimismul, cum arată datele ecomomice!

Cristian Dima, președinte ALDE Galați: Pe ce își bazează Guvernul Orban optimismul, cum arată datele ecomomice!
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

E inexplicabil optimismul iresponsabil al Guvernului condus de Ludovic Orban când vine vorba de economie. Când toate instituțiile economice îți spun că economia României va fi grav afectată de această criză, tu, Guvern, continui să spui că totul e în regulă, totul e bine? Cred că trebuie să fim cu toții conștienți de realitatea în care trăim. 

În primul rând, deficitul pe primele 3 luni ale acestui an a fost de aproape 1,7%, un nivel pe care de obicei îl înregistram în luna a noua a anului. Lucrurile însă s-au agravat în ultimele săptămâni. Datoria publică a României a crescut în primul trimestru al anului mai ceva decât într-un an obişnuit: plus 28 miliarde lei faţă de trimestrul 4 din 2019. În primul trimestru al acestui an, datoria publică a ajuns la o valoare nominală de 401 miliarde lei - 37,9% din PIB, în condițiile în care în decembrie 2019 datoria publică era de 373,5 miliarde lei – 35,2% din PIB!

Conform analiștilor economici, dacă ritmul de îndatorare curent se va păstra, datoria statului va trece cu uşurinţă de 45% din PIB la final de an. Vorbim de un prag extrem de critic pentru o economie destul de firavă cum e cea a României.

Bun, pot să înțeleg că datoria crește, pentru că Guvernul Orban a împrumutat miliarde de euro, peste 60 miliarde de lei din decembrie anul trecut și până în prezent. Doar săptămâna trecută a împrumutat peste 15 miliarde de lei. Însă, ce nu pot să înțeleg este ce anume face Guvernul PNL cu banii aceștia? Pentru că în economie nu îi vedem, în combaterea crizei de sănătate publică nici atât. Unde s-au dus aceste miliarde de euro?

Spun asta pentru că, în timpul stării de urgență, companiile au pierdut deja peste 145 de miliarde de lei. Pierderea anuală se poate dubla dacă nu se vine cu un plan economic consistent.

Dar mai e o problemă. Dobânda la care statul român ia aceste împrumuturi pe bandă rulantă este cea mai mare din Uniunea Europeană! Pentru împrumuturile pe termen lung, dobânda plătită de România este, potrivit Eurostat, 4,83%!!! Asta în vreme ce Bulgaria se împrumută la o dobândă de 0,20%, Germania la minus 0,45%, Polonia la 1,46%, Ungaria la 2,49%, iar Cehia la 1,28%!!! Noi suntem singurul stat care plătim o dobândă de peste 4%! De unde acest nivel? Din cauza neîncrederii piețelor în Guvernul condus de Ludovic Orban!

La acestea se adaugă nivelul scăzut al absorbției fondurilor europene. De la 31 decembrie 2019 și până la 30 aprilie 2020 au fost absorbite din fondurile structurale și de investiții 0,8 mld euro, ceea ce reprezintă doar 2,7% din total, ajungându-se la o rată efectivă de absorbție de 31,8%. În aceste condiții, este previzibil ca cel puțin 10 miliarde de euro alocate României să fie pierdute.

Mai mult, conform INS, creșterea economică a scăzut în primul trimestru din 2020, de la +4,1% lăsat de guvernarea anterioară, la +2,4% în guvernarea PNL. Și încă nu erau contabilizate efectele crizei generată de coronavirus. La aceste cifre se adaugă și faptul că veniturile bugetului de stat din contribuţii sociale s-au diminuat în martie 2020 cu 16%, de la 9,2 mld. lei în martie 2019, la 7,7 mld. lei în martie 2020. Mai adaug și faptul că mai mult de 1,1 milioane de angajaţi au fost trimişi în şomaj tehnic, iar peste 362.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă, la care se adaugă și românii reveniți din străinătate.

Acestea sunt cifrele palpabile, la zi. Însă, prognozele sunt devastatoare pentru România. Consiliul Fiscal indică un deficit bugetar de peste 10% din PIB, iar agenţiile de rating estimează o "explozie" a datoriei în PIB la peste 43%. Potrivit celor de la Consiliul Fiscal, România va avea anul acesta un necesar de finanțare imens, de 144 miliarde lei (peste 27 miliarde euro).

Mai mult, Comisia Europeană a spus cât se poate de clar că economia României se va prăbuși în acest an. Scădere economică de 6% și deficit bugetar de 9,2% din PIB! Astea sunt predicțiile unor instituții internaționale credibile!

Ca să înțelegem cu toții unde vor sa ne duca actuala guvernare ... aceste cifre nu pot fi trecute cu vedere: nivelul de trai al românilor scade în 2020 odată cu PIB-ul țării, între 5 și 9%. Asta înseamnă că românii vor fi mai săraci la finele anului, în funcție de cât va scădea și economia țării.

Lucrurile nu stau bine deloc. Dacă vrem ca lucrurile să nu se înrăutățească, Guvernul României trebuie să ia măsuri pentru susținerea economiei!

(P)

Citit 3243 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2020 09:46