Oleacă de Sfiiciune [pentru Emil Ioiţescu – în Ziuă Aniversară]

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

fac lacrimi şi mă rog să se întâmple

ce-am aşteptat să văd la fiecare –

să vină toţi cei care ştiu să plângă

de bucurie şi de întristare !!!

le dau la toţi cei care au păsare

de tot ce mai înseamnă sfiiciune

în faţa vieţii şi în faţa morţii –

steauă-răsare, chiar şi steauă-apune !!!

nimic nu-i mai curat şi simplu pentru

dumnezeiasca noastr-alcătuire

decât s-avem o lacrimă acolo,

n-adâncul condamnat să nu/se mire

când orice descântare se sfârşeşte

ca să înceap-aceeaşi descântare –

nu te mai teme. Ia cât poţi a duce,

cât crezi că-nseamnă ceastă întâmplare –

fac lacrimi şi aştept robul şi roaba,

mă rog să vină, dar mă rog degeaba !!!

Citit 7813 ori Ultima modificare Vineri, 21 August 2020 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.