Când credeam că mai rău nu se poate... Programul “Legume în spaţii protejate 2021”- admirabil, dar… lipsă!

Când credeam că mai rău nu se poate... Programul “Legume în spaţii protejate 2021”- admirabil, dar… lipsă!
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Groparul programului “Tomata”, domnul ministru al Agriculturii, Adrian Oroș, a prezentat programul “Legume în spaţii protejate 2021” drept urmaşul “Tomatei”, versiunea îmbunătăţită şi performantă. Însă, parafrazându-l pe nenea Iancu, programul “Legume în spaţii protejate 2021” este “admirabil, e sublim, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.

În data de 17 mai ar fi fost termenul-limită până la care legumicultorii trebuiau să depună la APIA cererile pentru accesarea noului program pentru sprijinirea producției de legume în spații protejate. Actul normativ așteaptă însă de câteva săptămâni avizul pozitiv al “specialiştilor” din Ministerul Finanţelor Publice. Fermierii sunt bulversaţi, neștiind cu certitudine dacă vor mai putea să acceseze sprijinul.

Termenele ar trebui regândite, astfel încât cererile să se poată depune până la data de 15 iunie, iar perioada de recoltare să fie extinsă până la 31 octombrie. Dacă se va merge pe perioadele care au fost declarate inițial în proiectul de Hotărâre de Guvern, fermierii nu ar mai fi eligibili pentru ajutorul de minimis.

"Guvernul meu" nu ne mai surprinde cu incompetenţa sa, doar cu dimensiunea ei: când credeam că mai rău nu se poate, Puterea ne demonstrează că ne-am înşelat. Pentru "Guvernul meu" există cale de mers… în direcţia greşită, păguboasă pentru români.

Viorica Sandu, deputat PSD

(P)

Citit 1647 ori Ultima modificare Joi, 20 Mai 2021 21:54