EQA de la Mercedes-EQ, maşina electrică a viitorului, astăzi şi la Galaţi (FOTO)

EQA de la Mercedes-EQ, maşina electrică a viitorului, astăzi şi la Galaţi (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Din mașini ale unui viitor pe care ni-l imaginam foarte îndepărtat, autoturismele electrice au devenit o realitate în traficul din majoritatea țărilor europene, de la an la an vânzându-se din ce în ce mai multe și în România, rata de creștere a acestui segment de piață fiind impresionată. Vânzările de mașini electrice au crescut cu 118% anul trecut în ţara noastră, iar EQA de la Mercedes-EQ se, evident, printre starurile autovehiculelor electrice, acum prezente şi la Galaţi, prin dealerul autorizat Mercedes-Benz, SF TEX.

Jumătate dintre vehiculele electrice din România au fost înmatriculate anul trecut

Constructorii auto sunt, evident, motivați de prevederile legislative și înțelegerile în vigoare, cum ar fi Fit for 55, proiectul mamut prin care Uniunea Europeană a propus interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare diesel și pe benzină începând din 2035. Mai mult, la a 26-a ediție a Conferinței pentru Schimbări Climatice organizată de Națiunile Unite (Climate Change Conference, COP26) unde mai mulți constructori și-au luat angajamentul că nu vor mai vinde mașini cu motoare termice la nivel global începând din 2040. Desigur, vânzările de mașini electrice sunt stimulate și de autoritățile statelor europene. Dar poate cel mai important factor motivant este chiar creșterea interesului în rândul consumatorilor. Aceștia beneficiază de subvenții acordate în momentul achiziționării, cum ar fi, în România, programul Rabla Plus, și alte diverse facilități în ceea ce privește impozitarea sau avantaje în utilizarea zilnică (parcări gratuite, posibilitatea traversării așa-numitelor Green Zones din centrele orașelor etc). 

În România sunt înmatriculate în prezent 12.883 de autovehicule electrice (până la 31 ianuarie 2021), primele numele de înmatriculare românești fiind atribuite unui vehicul 100% electric în 2011, conform datelor DRPCIV. Aproape jumătate dintre aceste, adică 6.323 autoturisme electrice, au fost înmatriculate în 2021, față de 2.844 în 2020, potrivit Buletinului Statistic Auto.

EQA, un star de 5 stele NCAP, confort şi eleganţă

Piața românească de mașini electrice adună în anul 2022 peste 30 de reprezentanți: de la hatchback-uri mici până la SUV-uri premium mari, de la Dacia Spring până la luxoasele BMW iX și EQA de la Mercedes-EQ

Despre acest din urmă model vrem să vă vorbim astăzi. Dacă sunteți deja convinși de avantajele automobilelor electrice, dar nu sunteți dispuși să renunțați la confortul oferit de dimensiunile generoase ale modelelor pe carburant fosil și mai ales dacă sunteți deja un client Mercedes-Benz, care a beneficiat de confortul sporit și fiabilitatea altor modele din Clasa A, care conține modele compacte, ideale pentru mediul urban, EQA este mașina de care aveți nevoie. Spațioasă, fără ca dimensiunile să o facă greu manevrabilă sau să-i "fure" din puterea dezvoltată, EQA are totul pentru a fi o reprezentantă de vârf a mărcii: demaraj rapid, elemente pentru siguranţa pasagerilor, rezistenţă şi eleganţă, confort interior fără cusur, MBUX, noul sistem media, portbagaj încăpător, de 340 litri, care poate ajunge la 1.320 litri cu rândul doi de scaune rabatat, în cazul în care aveţi nevoie să transportaţi ceva mai voluminos. De asemenea, EQA vine și cu variante de motorizare mai puternice, precum și cu tracțiune 4x4.

Cu cinci stele la testele Euro NCAP, standard al siguranței rutiere la nivel european și mondial, EQA are un atu clar, de care tot mai mulți clienți țin cont la achiziția unei mașini. Interesul ca maşinile din trafic să întrunească standardele de siguranţă este al nostru, al tuturor. Cu cât mai multe exemplare cotate cu cinci stele ajung în parcurile auto, cu atât mai mari sunt șansele ca bilanțul accidentelor rutiere, la nivel național, să înregistreze mai puține victime.

Şofatul - o plăcere, poluarea - inexistentă

Cât despre cum se conduce, ce putem spune, decât că este o plăcere? Perfect silenţioasă, practic neproducând niciun zgomot, atât în afara, cât şi în interiorul habitaclului, în EQA te simţi, efectiv, ca într-o oază de linişte şi confort, iar şofatul este extrem de simplu şi agreabil, cu atât mai mult cu cât nu ai decât grija acceleraţiei şi a frânei. Plecarea de la semafor sau din rampă nu mai este o problemă, acceleraţia mult mai rapidă decât la modelele standard făcând ca maşina aproape să "zboare" de sub pasageri la un demaraj mai nervos. O senzaţie cu care ne-am putea obişnui! În cazul în care aţi mai avut o maşină electrică şi credeţi că e timpul pentru ceva mai bun sau sunteţi la prima achiziţie de acest gen, iată câteva date tehnice care v-ar putea convinge: varianta testă EQA 250, ajunge de la 0 la 100 km/h în 8,9 s, pentru o autonomie sporită viteza maximă este limitată de producator la 160 km/h, consumul fiind de 17,8 kWh/100 km, iar autonomia între 402 şi 429 de km, în funcţie de condiţiile de utilizare. Bateria este tip litiu ion, modulară, de 367 V, cu capacitate brută de 66,5 kWh, sistem activ de încălzire/răcire şi garanţie de 96 de luni sau 160.000 de km. Timpul de încărcare este de 32 de minute, ceea ce face modelele EQA potrivite și pentru drumuri mai lungi, o simplă pauză de masă permițând reîncărcarea.

Evident, emisia de gaze a EQA este 0, modelele din această gamă fiind cele mai prietenoase cu mediul înconjurător. Dacă ne dorim să protejăm aerul pe care îl respirăm noi şi mai ales cel pe care îl vor respira copiii şi nepoţii noştri, fără să renunţăm la confortul şi luxul cu care suntem obişnuiţi, EQA este varianta cea mai potrivită.

(P)

Citit 2074 ori Ultima modificare Joi, 14 Aprilie 2022 19:05