Percheziţii într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD

Percheziţii într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Anchetatorii fac joi, 30 iunie, 48 de percheziții în București și în 12 județe și Capitală, într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD, doi angajați ai băncii fiind suspectați că și-ar fi însușit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei din conturile fondului privat de pensii, potrivit hotnews.ro. Conform unor surse judiciare, printre cei vizați ar fi directorul general al BRD Pensii Private Alina Andreescu, suspendată în luna mai de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Conform Poliției Capitalei, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unități bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei. Astfel, ar fi fost făcute peste 700 de retrageri din conturile clienților. BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP) a venit cu clarificări joi după ce Poliția a anunțat zeci de percheziții într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD, doi angajați ai băncii fiind suspectați că și-ar fi însușit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei din conturile fondului privat de pensii. societatea spune că suma investigată ar fi vizat conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP) și nu cele ale fondurilor de pensii Pilon II și III administrate, care prin lege sunt separate. Cu alte cuvinte, deținerile participanților nu au fost afectate. SAFPP spune că "a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale și înlăturarea din funcție a Directorului General. Toate autoritățile competente, precum și acționarii și auditorii statutari, au fost sesizaţi în mod corespunzător. Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea SAFPP se desfășoară în mod normal. Precizăm că deținerile participanților la fondurile de pensii Pilon 2 și 3, administrate de SAFPP, precum și activele acestora, care sunt păstrate la o bancă depozitară și sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, nu au fost și nu sunt afectate în niciun fel de această situație. Menționăm, de asemenea, că SAFPP și BRD Groupe Societe Generale sunt două entități juridice diferite și niciun angajat al băncii BRD Groupe Societe Generale nu a fost implicat în această situație.”
Citit 1836 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.