Aderarea României la spațiul Schengen, dezbătută în Parlamentul European

Aderarea României la spațiul Schengen, dezbătută în Parlamentul European
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Eurodeputaţii români au susţinut, în plenul Parlamentului European, aderarea cât mai rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, în contextul în care cele două ţări au îndeplinit încă din anul 2011 toate condiţiile tehnice necesare în această privinţă.

O dezbatere consacrată aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie a avut loc miercuri după-amiază la Strasbourg, unde se desfăşoară sesiunea plenară a Parlamentului European. Supunerea la vot a unei rezoluţii a PE pe acest subiect este prevăzută pentru sesiunea plenară din 17-20 octombrie.

''Anul acesta, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, România a găzduit peste 1 milion de refugiaţi ucraineni. România poate securiza frontiera zonei Schengen în orice condiţii. Includerea celor două ţări va face mai sigură întreaga Uniune Europeană. Aşa cum am fost de acord ca Suedia şi Finlanda să adere la NATO, tot aşa cerem acum ca România şi Bulgaria să adere la Schengen'', a afirmat în intervenţia sa Siegfried Mureşan (grupul Partidului Popular European).

Eurodeputatul Dan Nica (grupul S&D) a salutat declaraţia Comisiei Europene, care a reconfirmat faptul că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a deveni membre depline ale Schengen, şi pe cea a preşedinţiei cehe a Consiliului UE, care doreşte ca la summitul din luna decembrie să se obţină unanimitatea cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. El a calificat situaţia actuală drept ''umilitoare şi intolerabilă'' pentru ţara noastră şi a lansat un apel la solidaritate europeană.

În opinia lui Dragoş Tudorache (grupul Renew), care a salutat la rândul său declaraţiile reprezentanţilor Comisiei Europene şi ale Consiliului UE, cauzele situaţiei actuale în care România şi Bulgaria sunt în afara spaţiului Schengen deşi îndeplinesc toate condiţiile tehnice ar trebui să fie căutate ''nu doar în Consiliu, dar şi în parlamentele şi guvernele noastre''. El s-a pronunţat pentru un pact în parlamentul naţional pentru Schengen.

''Nu pot să îmi ascund stupoarea şi şocul faţă de ce am auzit. Acum 11 ani s-a ajuns la concluzia că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru Schengen, dar în 2022 încă avem această discuţie'', a spus Cristian Terheş (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), în reacţie la declaraţiile eurodeputatului german Guido Reil (grupul Identitate şi Democraţie, ID) care susţinuse că România şi Bulgaria nu trebuie primite în Schengen şi că aderarea lor la Uniunea Europeană a fost o greşeală.

Şi Dacian Cioloş (grupul Renew) a ţinut să îi răspundă lui Guido Reil, spunând că dacă România nu ar fi gestionat ireproşabil situaţia refugiaţilor ucraineni ajunşi la frontieră atunci eurodeputatul german ar fi văzut cu adevărat ''ce înseamnă Far West''. Potrivit fostului premier, prin aderarea României la spaţiul Schengen întreaga Uniune Europeană va deveni mai puternică.

În intervenţia sa, eurodeputatul Eugen Tomac (grupul PPE) a întrebat ''cui serveşte menţinerea României şi a Bulgariei în afara frontierelor Uniunii Europene?''. El a opinat că ''se greşeşte atunci când, din raţiuni politice mărunte, două naţiuni europene sunt ţinute în afara spaţiului Schengen''. ''Avem dreptul de a fi trataţi în mod corect'', a insistat Tomac.

Şi eurodeputata Carmen Avram (grupul S&D) a pledat pentru aderarea rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, întrucât ele îndeplinesc de 11 ani toate criteriile necesare, ea cerând ''încetarea discriminării României''.

Citit 1286 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2022 15:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.