Premierul nu este de acord cu declarațiile lui Vasile Dîncu

Premierul nu este de acord cu declarațiile lui Vasile Dîncu
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi că va avea "o discuție cât se poate de deschisă" cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu, atunci când acesta va reveni în țară de la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, legat de declarația acestuia despre necesitatea ca Ucraina să negocieze cu Rusia. "Aceasta nu e opinia guvernului. Îl aștept pe domnul ministru să revină în țară, trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă față de opinia dumnealui și va trebui să tranșăm foarte clar acest aspect", a spus premierul Nicolae Ciucă.

Reamintim că atât președintele Klaus Iohannis, cât și președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-au delimitat deja, în spațiul public, de declarațiile lui Vasile Dîncu. De altfel, preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis ministrului Apărării să citească mai frecvent revista presei, în contextul în care "ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm ideea cu toţii că doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociază". Totodată, marți, șeful statului a adăugat, tranșant, că "această poziţie este poziţia noastră oficială și este poziţia oficială a UE".

Citit 1099 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2022 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.