Unui pensionar cu pensie de 2.000 de lei i-au fost descoperite venituri de două milioane de euro la ANAF

Unui pensionar cu pensie de 2.000 de lei i-au fost descoperite venituri de două milioane de euro la ANAF
Evaluaţi acest articol
(91 voturi)

Procedura de atribuire a cardurilor de energie, prin care românii cu venituri mai mici de 2.000 de lei pe lună ar trebui să primească un ajutor pentru plata costurilor cu energia - gaz, electricitate, energie termică- scoate la iveală ca bazele de date ale statului nu sunt conectate. Potrivit hotnews.ro, ​un român care are o pensie sub 2.000 de lei în evidențele Casei de pensii figurează în baza de date a ANAF cu venituri suplimentare anuale de două milioane de euro.

După cum a declarat vineri ministrul Marcel Boloș, aceasta este doar una dintre „minunile” descoperite la interogarea bazelor de date ale statului pentru acordarea cardurilor de energie. „Am descoperit adevărate 'minuni' la interogarea bazelor de date: un pensionar cu venituri sub 2.000 de lei în evidențele Casei de Pensii, și care ar fi fost în primă fază eligibil pentru ajutorul de 1.400 de lei, are la interogarea bazei de date a ANAF venituri anuale de 2 milioane de euro, peste pensia de 2.000 de lei. Acolo ceva nu este în regulă. L-am exclus de la acordarea cardului de energie”, a declarat vineri pentru HotNews.ro Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

„O altă situație pe care am descoperit-o: un locuitor din Sectorul 3 din București este beneficiar de ajutor de încălzire, potrivit listei furnizate de Ministerul Muncii, dar când am interogat baza de date de la Evidența Populației, am descoperit că la aceeași adresă mai stau peste 19.000 de persoane. Ar fi fost o bătaie de joc să acordăm cardurile de energie fără o analiză”, a spus Marcel Boloș.

Date furnizate de ministrul Boloș către HotNews.ro arată că în Sectorul 3 din București au fost descoperite 3 situații în care în aceeași locuință stau: 11.883 de colocatari la o adresă, 13.503 colocatari la o altă adresă și 19.962 de colocatari într-o altă adresă. Situații similare au fost descoperite și în Municipiul Iași, unde în 4 locuințe de la 4 adrese diferite figurează că ar fi colocatari sub același acoperiș între 10.000 și peste 17.000 de cetățeni.

Potrivit topului orașelor unde asemenea situații, cu zeci de mii de persoane care figurează la aceeași adresă, au fost descoperite, Galațiul se află pe locul 10, cu 27.929 de locuitori.

Un caz similar a fost descoperit la Galați atunci când un concetățean luase în spațiu aproape două mii de persoane. La alegerile prezidențiale din 2019, la secţia de votare nr. 45, de la Şcoala Gimnazială Nr. 20 din Galaţi, din cei 1.960 de alegători arondaţi, 1.899 locuiau la aceeaşi adresă, respectiv strada Tudor Vladimirescu nr. 174. Numărul locatarilor din acest imobil scăzuse faţă de alegerile europarlamentare din luna mai a aceluiași an, când erau în evidenţe 1.921 de alegători. Se pare că o parte dintre cei care ar trebui să locuiască în imobilul profesorului de istorie Laurenţiu Maxim, care a fost trimis în judecată după ce a luat în spaţiu cetăţeni moldoveni pentru ca aceştia să îşi poată face carte de identitate românească, şi-au schimbat adresa.

Citit 132078 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Ianuarie 2023 16:34

8 comentarii

  • postat de Mariana
    Luni, 13 Februarie 2023 16:20
    46.97.169.***
    Sunt mulți pensionari care au pensii mici datorită faptului că au plecat sa muncească în alte tari și beneficiază și de acolo de pensie .Faptul ca acum au pensii din România mici ,beneficiază de toate ajutoarele care s-au dat .Cei care au rămas în tara cu pensii puțin peste 2000 lei nu beneficiază de nimic.Chiar nu se poate face nimic ?Ne rad în nas .
    0
    0
  • postat de Constantin Costea
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 10:50
    79.119.56.***
    Citesc Viața liberă
    0
    0
  • postat de Unul
    Miercuri, 18 Ianuarie 2023 09:48
    79.118.38.***
    Am venit 300 roni pe lună și mi -au tăiat ajutorul pentru că ( nici eu nu știam) dețin prin succesiune 25%din apartamentul părinților ,dar mama trăiește! Uite așa sunt un MARE propietar și vezi doamne dețin 2 proprietăți si adio ajutor ! Stat mafiot!
    0
    0
  • postat de Bot Lenuta
    Miercuri, 18 Ianuarie 2023 00:34
    86.124.127.***
    Daca eu sunt vaduva de 22 de ani locuiesc singura ,am 66 de ani si o pensie 2464 sunt bogata?Am si credit la banca ,nu primesc ajutor dupa sotul decedat .As dori sa primesc si eu bani de la stat sa mi cumpar o masina de spalat,aragaz si un frigider.Apartamentul ar trebui zugravit.Dar nu pot singura sa fac asa ceva din pensie.
    0
    0
  • postat de Valy
    Luni, 16 Ianuarie 2023 14:48
    79.115.58.***
    De ani de zile persoane bogate, cu terenuri,case, mașini și bani la saltea sau bănci încasează de la stat diverse ajutoare și,asta din cauză că nu se vrea implementarea unei baze de date unice. Cel mai ușor ar fi ca ajutoare să se dea pe bază de declarație pe proprie răspundere la primăria de domiciliu. Vrei sprijin de la stat , declară, ca și un funcționar public, că nu ai venituri mai mari decât cele stipulate în lege. De frica legii și a lui Dumnezeu, cred că jumătate din " săracii "României n-ar mai dori ajutor ,de de teamă să nu se afle ce avere dețin.
    0
    0
  • postat de Alradov
    Luni, 16 Ianuarie 2023 11:41
    84.232.179.***
    Într-o țară putredă e posibil ORICE!
    CUM S-OR UITA IN OGLINDĂ. PREȘEDINTELE, PRIMUL MINISTRU?
    SĂ NE SPUNĂ ȘI NOUĂ CE VAD!
    0
    0
  • postat de Petre
    Duminică, 15 Ianuarie 2023 18:55
    86.125.245.***
    Dacă TOȚI PENSIONARII ar primi doar pensie după contributivitate și corect calculată, nu ar fi creată posibilitatea de a încasa sume necuvenite.Ajutoarele suplimentare diverse și pensiile speciale au scopul ascuns de a cumpăra capital electoral uman pe bani împrumutați care sporesc datoria externă a României, bani pe care îi vor plăti copiii de astăzi. Acești copii sunt născuți datori !
    0
    0
  • postat de Florina
    Duminică, 15 Ianuarie 2023 16:21
    86.122.30.***
    Și cati ca el au luat și iau ajutoare,care au firme ,mașini "conturi în bănci și pământuri în arenda, dar nimeni nu vede se vede doar la amărâți ,ptr câțiva lei în plus nu beneficiază de nimic ajutor,ca la noi la nimeni
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.