Primul centru privat de suport, informare și îngrijire pentru bolnavii de cancer din Galați

Primul centru privat de suport, informare și îngrijire pentru bolnavii de cancer din Galați
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
  • Oncozone introduce conceptul de Navigator medical;
  • 1400 de persoane au fost diagnosticate cu cancer în 2022, la Galați;
  • Până în luna martie vor fi specializați 4 Navigatori medicali.

În 25 ianuarie a fost inaugurat primul centru de suport, informare, terapie și ingrijire, dedicat persoanelor cu afecțiuni oncologice din Galați. Cu o echipă multidisciplinară de navigatori medicali, farmacoterapeuți, psihoterapeuți, medici și asistenți medicali specializați, Oncozone vine cu soluții, produse și servicii medicale pentru pacientii diagnosticati cu cancer.

“Întotdeauna ne-am dorit să oferim soluții medicale și suport real și permanent pentru pacienți, iar experiența pe piața medicală din Galați ne-a adus mai aproape de nevoile lor. Îngrijirea de calitate în medicină și, în special în oncologie, înseamnă mai mult decât diagnostic și tratament, înseamnă suport fizic și psihic. Pacientul oncologic este debusolat și are nevoie de sprijin pentru a înțelege și acționa corect în contextul bolii. Iar medicii au nevoie ca pacienții să înțeleagă pe deplin diagnosticul, tratamentul și modul în care li se schimbă viața. De aceea am lansat proiectul Oncozone și ne-am dorit să introducem conceptul de navigator medical în Galați” afirmă Alina Buzia, fondator Oncozone.

Cu o abordare multidisciplinară, Oncozone le ofere pacienților un loc în care tratamentul oncologic să fie mai ușor de înțeles și administrat. Primul pilon din cadrul proiectului Oncozone integrează un centru în care pacienții pot găsi produse specifice, dar și programe gratuite de navigare medicală, onco-farmacoterapie, programe de psihoterapie și nutriție, aflat vis-a-vis de Spitalul Clinic Județean din Galați.

Oncozone introduce conceptul de Navigator medical, un specialist cu pregătire specializată pentru ghidarea pacientului cu cancer încă din momentul diagnosticului. Acesta îl ajută să înțeleagă diagnosticul, îl indrumă atunci când sunt necesare alte investigații, realizează împreună cu pacientul o planificare a vizitelor la medic, îi explică pas cu pas care sunt simptomele fizice și psihice care pot apărea pe toată perioada tratamentului, dar și pre și post tratament. Navigatorul medical nu înlocuiește medicul oncolog, ci este parte din echipa de specialiști implicatâ în tratarea pacientului.

“ Încercăm să le oferim pacienților cu afecțiuni oncologice o calitate mai bună a vieții și să ne asigurăm că iau decizii în cunoștință de cauză. Când ești diagnosticat cu cancer, apar teama, frustrarea, adesea disperarea. Nu știi ce trebuie să faci, cine te poate ajuta cu informații corecte și complete, care sunt simptomele și cum să le abordezi etc. Aici pacientul primește răspunsuri la toate aceste întrebări. Echipa de navigatori medicali, pregătită de Victoria Asanache, oferă un mare sprijin atât pacienților, cât și medicilor oncologi, venind în completarea actului medical. Ne dorim ca pacienții să știe că în Galați primesc tot sprijinul de care au nevoie și că pot fi tratați corespunzător la nivel local”, afirmă Florentina Crețu, navigator medical Oncozone.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat medici oncologi de referință, reprezentanți ai asociațiilor de profil, persoane cheie din administrație și coordonatori ai programelor de terapie și sprijin oncologic, dar și medici de alte specialități, psihoterapeuți și farmaciști.

În 2022 au fost diagnosticate 1400 de cazuri de cancer în Galați, iar în luna decembrie au fost înregistrate 500 de spitalizări de zi. În acest context, sprijinul navigatorilor medicali devine esențial pentru susținerea activității medicilor oncologi.

Detalii Oncozone

Adresa:

Str. Brăilei, nr. 196, Galați

Telefon & Contact What's APP:

0759 934 934

0336 916

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (P)

Galerie de imagini

Citit 3674 ori Ultima modificare Joi, 02 Februarie 2023 10:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.