Se pare că extratereștrii nu prea îi iubesc pe gălățeni

Se pare că extratereștrii nu prea îi iubesc pe gălățeni
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

De-a lungul perioadei de după 1990, au existat o serie de relatări ale unor martori oculari despre apariția unor obiecte zburătoare neidentificate, în diverse localități ale județului. Iată, în cele ce urmează, câteva dintre aceste raportate "apariţii".

Fenomenul Cerțești

Seara de 8 spre 9 iunie 1996, după miezul nopții. Șefului de post și unui paznic de noapte li se arată un obiect lenticular (o localnică spune că arăta ca un platou oval de prăjituri, cu o umflătură deasupra, pe care erau aprinse trei lumini „ca niște lumânări”). Aparatul de zbor scoate un vâjâit continuu și nu pare de pe astă lume.

De jur-împrejur, obiectul cu aparență metalică are un brâu de lumină. De dedesubt îi ies două bețe (probabil tije). Are mărimea unei Dacii și plutește la jumătate de metru deasupra străzii principale.

Surprinzător este faptul că în jurul lui se învârtesc trei umanoizi ca niște copii, dar cu aspect de avorton. Au ochii foarte mari, capetele alungite, urechi mari ascuțite, păr pe față, brațe și picioare extrem de subțiri și burdihan. Se învârt în jurul „farfuriei” boscorodind și bolborosind ca ploaia pe burlan. Nici unul nu este mai înalt de un metru. Martorii nu specifică pe unde au ieșit și cum au intrat omuleții în farfurie. După 5-6 secunde, OZN-ul decolează vertical și se pierde în noaptea înstelată.

Ulterior evenimentului mediatic care a bulversat pasionați de extratereștri din toată țara, potrivit jurnalistului Ticu Ciubotaru, plutonierul a fost dat afară din poliție pentru că a căzut în patima beției, iar paznicul de noapte a recunoscut că, beți fiind, s-au gândit să inventeze toată povestea asta.

Dar despre lumini au mai vorbit și alți martori...

Cazul Nicorești

Cândva, în vara lui 2016, pe la ora 11 noaptea. Altă bombă mediatic-extraterestră inflamează presa națională: o chestie zbura la vreo  o sută de metri de sol. Emitea o lumină puternică, pe lateral alte lumini care se învârteau foarte repede, iar de dedesubt țâșnea o altă lumină către pământ. OZN-ul avea, susțin doi martori, 50 de metri pătrați.

Obiectul s-a oprit deasupra câtorva case, pe care le lumina cu fasciculul inferior. Apoi a dispărut. Martorii sunt gata să se supună probei cu detectorul de minciuni.

Fenomenul a fost observat și la Țepu.

Povestea a căzut repede în uitare și nu a fost lămurită nici până în ziua asta.

Nunta întreruptă de la Nănești

Pentru că vecina Nămoloasa este în județul Galați, îi considerăm azi pe locuitorii din Nănești, peste Siret de Hanu Conachi, ca fiind oarecum gălățeni și ei.

În noaptea de 30 iunie 2001, sâmbăta, Căminul Cultural găzduia o nuntă. La un moment dat s-a stins lumina în sat, iar mirii s-au temut să nu plece lumea fără să dea darul. Toate trei transformatoarele s-au oprit simultan. Lumina a revenit după ce s-a încheiat vizita extraterestră.

Martorul cel mai credibil, un profesor pensionat, povestește: „Aşa am văzut un ghem luminos, ca un noruleţ roşu, care creştea şi creştea”. „Când ghemuleţul a ajuns deasupra comunei, era ca un cerc de lumină. Din el se desprindeau raze, în spirală, ca şi cum ar fi scanat comuna. Apoi a plecat. Una dintre razele astea a coborât până aici, la pământ. Avea cam 20-30 de metri, apoi se întrerupea… Şi când mi-a trecut prin dreptul pieptului, m-am prins de gard. Era o lumină exact ca raza de lună, nici caldă, nici rece.

Au fost anunțate autoritățile, care nu au descoperit nimic suspect.

Observația din Galați

Este tot vară. Un grup de tineri aflați într-o vădită dispoziție bahică se luptă cu niște beri în fața Centrului de Transfuzie din oraș.

Unul dintre ei, care stătea culcat pe trotuar, cu sticla și semințele prăjite la îndemână, zărește pe cer un șir de luminițe în cerc. Globurile alb-gălbui sau portocalii (după altă sursă) se deplasează grupat pe direcția nord-sud la înălțime mare, după care dispar undeva deasupra Dunării. „Erau niște lumini nefirești”, relatează unul dintre tineri.

Presupunem că luminițele au fost lampioane chinezești luate de vânt, aprinse toate odată la vreo nuntă.

Se strânge lațul în jurul orașului: cazul Tulucești

Iată ce relatează ”Viața liberă” pe 19 ianuarie: „Apelul a venit dinspre Tulucești, de la o fermă, din partea unui bărbat care a sunat la 112 și a spus că a văzut pe cer, la mare altitudine, circa 7.000 de metri, un corp strălucitor, care ar fi explodat și s-ar fi împărțit în aer, în patru bucăți, după care s-ar fi prăbușit pe pământ.

La ferma de unde a fost trimis apelul telefonic pe 112 au fost trimiși, conform protocolului, reprezentanți ai ISU Galați și polițiști. Forțele de intervenție s-au dus pregătite pentru orice, așteptându-se să găsească de la artificii, la un echipament de zbor. Niciuna dintre aceste ipoteze nu s-a confirmat.

Studentul pasionat de astronomie, Gabriel Cristian Neagu, declară: „OZN-ul a fost, de fapt, un meteor mai spectaculos decât altele, dar nu nemaivăzut pentru pasionații de evenimente astronomice. Obiectul a fost albastru, o mare perioadă din drumul pe cer, iar în timpul exploziei a devenit alb. S-a rupt în patru bucăți destul de mari, care au ars și ele puțin în atmosferă. Văzut spre est, pe la 25-35 de grade altitudine, strălucire puțin peste Luna Plină în timpul exploziei și sub Lună, înainte și după", le-a explicat el, pe pagina SARM, astronomilor profesioniști şi amatori, care au căzut cu toţii de acord că evenimentul, considerat OZN, a fost o banală stea căzătoare.

Verdictul nostru

Oameni buni, mai lăsați naibii băutura, că nebunii ăștia de extratereștri ar putea veni într-o zi să o încarce toată pe navele lor spațiale, și-atunci să te ții: o să vadă peste satele lor numai avioane terestre care blițuie cu niște luminițe roșii!

Sau dimpotrivă, o să înceapă să teleporteze pe planeta lor viticultori și butași, cu care să înceapă să intre și ei în rândul lumii noastre.

Citit 1952 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Februarie 2023 15:02

3 comentarii

  • postat de frectie
    Sâmbătă, 04 Februarie 2023 13:39
    5.14.131.***
    De cand toata lumea are in buzunar telefoane mobile cu camera foto, nu au mai aparut nici OZN-uri, nici fantome, nici minuni
    0
    0
  • postat de Când specialiști și autoritățile, explică
    Sâmbătă, 04 Februarie 2023 11:37
    109.166.130.***
    Ca-n Războiul Rece din perioada URSS-ului, apariția în mass-media tema OZN-ului, azi, reapare, pentru a se da explicații, inexplicatului, în fapt, multe fiind fenomene naturale, gen fulgerele globulare și apariția aparatelor de zbor de cercetare de tip militar și chiar lovire ce tranzitează spațiul
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Sâmbătă, 04 Februarie 2023 11:00
    5.13.195.***
    Verdictul este gresit! Faptul ca ne sperie tot ce nu cunoastem... refuzam sa credem. Sau dam vina pe diavol, foarte comod pentru o fiinta limitata ca a noastra! Ati omis inca cel putin doua paratii. Cele 3 obiecte (luminau intermitent o lumina rosie si albastra... inconjurata de un alb) ce au stat
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.