Iulian Voicu

Iulian Voicu

ISTORIA ALTFEL. Legăturile de sânge dintre Charles al III-lea al Regatului Unit și Casa Regală a României

Luni, 29 Mai 2023 13:04 | Publicat în MAGAZIN
Recent încoronatul Rege Charles al III-lea al Regatului Unit are legături strânse cu România. Pe unele le cunoșteați, pe altele, probabil, mai puțin. Iată, în cele ce urmează, câteva aspecte mai puțin știute ale conexiunilor dintre Casa Regală britanică și cea a României. Regina Maria a RomânieiMarie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, în calitate de nepoată a extraordinarei regine Victoria a Regatului Unit (1837 ...

Etimologii chiznovatice: Fleac

Luni, 29 Mai 2023 09:30 | Publicat în Campanii VLG
DEX-ul îi dă sinonimele (bagatelă, jucărie, moft, mărunțiș, nimic), dar nu știe nici el, săracul, din ce limbă vine. Nu sună nici a slavă, nici a turcă, nici a latină, italiană ori franceză, dar nici a limbi germanice. Patriotarzii ar putea sări cu „vine din limba dacă!”.Cea mai cunoscută interpretare a substantivului nu este a vreunui lingvist, ci este una actoricească și se găsește printre replicile comisarului Moldovan, mitraliat în filmul „Cu mâinile curate”: ...

Săraca limbă română. „Fortuit”

Vineri, 26 Mai 2023 16:12 | Publicat în Campanii VLG
Am un cunoștinț (să vadă și soția mea că e de genul masculin) pe care nu îl consider defel prost; în afara conduitei politicoase, a înțelegerii ordinii luării cuvântului într-o adunare dezordonată, a culturii generale, omul e și meseriaș: ofițer pe un vapor transoceanic de mărfuri. Tot respectul! Până într-o zi când, referindu-se la riscul unei ciocniri de nave în Canalul Suez, a spus „Am făcut manevra aceea fortuit de împrejurări!” Cu alte cuvinte, în accep ...

Calendar religios. Înălțarea Domnului

Joi, 25 Mai 2023 09:44 | Publicat în SOCIETATE
Suntem la sorocul (corok – rusă = 40) a 40 de zile de la Înviere. În toată această perioadă, Iisus S-a arătat în carne apostolilor, stând la masă cu ei, vorbindu-le și predicând mulțimii. Într-un fel, știind ce I se pregătea, a încercat să le transmită celor 12 apostoli soarta Lui viitoare și, totodată, misiunea pe care le-o lăsa moștenire: puterea Sfântului Duh și răspândirea dogmei creștine. Învățăturile lui Iisus din această „revenire” pământeană sunt ...

Istoria sendvișului

Luni, 22 Mai 2023 13:11 | Publicat în SOCIETATE
A fost odată un englez pe nume John Montagu, al 4-lea Earl (conte) de Sandwich (1718 – 1792). Gurile rele spuneau despre el că a fost un cartofor atât de înrăit, încât nu se ridica de la masa la care fila cărțile de joc nici pentru a mânca. Ca să se hrănească în timpul partidelor interminabile, el cerea să i se aducă o felie de pâine cu o bucată de carne rece deasupra. Biograful său cel mai serios spune însă că povestea cu cărțile de joc a fost pură invenție, scorni ...

Săraca limbă română. „Cel mai delicios”

Duminică, 21 Mai 2023 11:44 | Publicat în Campanii VLG
Sufletu-mi gingaș tresaltă de bucurie și alte emoții ori de câte ori aude sau vede știri, crainici TV, bloggeri, vloggeri și alte lighioane de vedeți inculți relatând despre arta culinară.Că e vorba despre târguri așa-zis tradiționale de bucate, că se bagă în seamă prin cratițele unor emisiuni de bucătăreală, cea mai frecventă idioțenie care-mi zgârie timpanele este „cele mai delicioase mâncăruri”.E ca și cum eu, un fel de vedet la rându-mi, aș spune „ce ...

Monografii gălățene. Ivești

Vineri, 19 Mai 2023 13:00 | Publicat în Actual
Cu aproximativ 10.000 de locuitori, Ivești este una dintre localitățile mari ale județului. Șoferilor li se pare că durează o veșnicie să-i străbată întinderea la șosea. Prima atestare documentară a comunei Iveşti, datează de la 15 iulie 1448 şi este reprezentată de documentul eliberat de către domnitorul Petru al II-lea Muşat, care acorda drept moşie, lui Cernat Ploscarul, satul Blăjari – actualul cartier Blăjerii de Jos. Ulterior sunt menţionate satele Buceşti (1548 ...

Cine au fost Sfinții Constantin și Elena

Vineri, 19 Mai 2023 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Constantin cel Mare a avut onoarea să fie urmașul unui tată Caesar al Imperiului Roman și al unei mame inventive și longevive, care a devenit mama Bisericii Creștine de Răsărit. Cei doi au fost cele mai importante personaje istorice ale creștinismului. Flavius Valerius Constantius, Constantin I, tatăl Constantin I a fost proclamat împărat pe când era în Britania, pe când înfrângea triburi barbare. A fost contemporan cu împăratul Dioclețian, împotriva căruia și-a croit ca ...

Monografii gălăţene. Independența

Sâmbătă, 20 Mai 2023 12:25 | Publicat în Actual
Deși cu origini istorice vechi, satul (comuna) Independența își trage numele după Războiul de Independență din 1877: potrivit paginii „date monografice” a localității, „Despre cum a luat fiinţă Independenţa” ne-a relatat Virgil Chicioroagă, învăţător la Şcoala Nr. 1, în anul 1969. Acesta ne spune că: ”pe malul stâng al Siretului, mai jos de gura Buzăului s-au aşezat câteva familii de păstori. Locul ce l-au ales atunci era foarte potrivit: păşuni întinse şi ...

Etimologii chiznovatice: Mahala

Luni, 15 Mai 2023 11:10 | Publicat în Campanii VLG
Potrivit DEX, mahalaua este „cartier (mărginaș) al unui oraș”. Substantivul comun provine din turcescul <mahalle>, care înseamnă chiar cartier. În România, mahala a prins ca fiind un cartier ai cărui locuitori erau de condiție mai proastă, atât social, material, cât și educațional. Ilustrative sunt mahalaua Cuțarida (una dintre gropile de gunoi ale Bucureștilor) din romanul „Groapa” al lui Eugen Barbu sau mahalaua Țicăului din Iași, unde a locuit Ion Creangă. ...
Pagina 1 din 9