Facturile întârziate la energie electrică pot fi plătite în rate

Facturile întârziate la energie electrică pot fi plătite în rate
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, modificări consistente la Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, modificări care introduc o serie de beneficii suplimentare pentru clienți, dar și obligativitatea furnizorilor de a simplifica facturile emise și anexele acestora.

Printre cele mai importante noutăți introduse în regulament se numără obligația furnizorului de energie electrică de a eșalona la plată sumele datorate de către client, în cazul emiterii facturii cu întârziere, pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare. De asemenea, clienții vulnerabili au dreptul să beneficieze de eșalonarea la plată a facturii curente, fără penalități, la cerere, pe o perioadă de minimum trei luni sau convenită de părți. Totodată, clientul final are dreptul să i se notifice în mod corespunzător orice intenție de modificare a clauzelor contractuale, dar și să fie informat „suficient de frecvent” cu privire la consumul real de energie electrică și la costurile reale, astfel încât să aibă posibilitatea să își regularizeze propriul consum.

Nu în ultimul rând, furnizorul are obligația de a deține o pagină de internet prin care pune la dispoziția clientului final – prin acces parolat, gratuit, în timp real și securizat – informații esențiale cu privire la datele proprii privind valoarea facturilor emise și istoricul de consum, transmiterea indexului autocitit, transmiterea și gestionarea solicitărilor sau a reclamațiilor, respectiv, un ghid cu explicații privind elementele din conținutul modelului de factură de energie electrică utilizat.

Facturi mai simplu de descifrat

Pe de altă parte, noul regulament aprobat vizează și simplificarea conținutului facturii la energie electrică și al anexei aferente acesteia. Astfel, viitoarele facturi de energie electrică trebuie să conțină: datele de identificare și de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistență pentru clienți, o adresă de e-mail și un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării; informații referitoare la intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de cinci zile; numărul de telefon pus la dispoziție de către operatorul de distribuție la care este racordat locul de consum și la care clientul poate sesiza direct operatorului de distribuție întreruperile și alte probleme privind alimentarea cu energie electrică; data de încetare a contractului, dacă acesta este încheiat pe perioadă determinată; intervalul de citire de regularizare (în cazul clienților casnici se va specifica „maximum 3 luni”).

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a facturii, anexa acesteia trebuie să cuprindă, obligatoriu, o serie de informații utile, cele mai relevante fiind: comparații între consumul actual și cel pentru aceeași perioadă a anului anterior, sub formă grafică, precum și comparații cu un client mediu de energie, din aceeași categorie de consum, în cazul în care facturile au la bază consumul real sau o citire de la distanță de către operatorul de distribuție; date cumulative cel puțin pentru ultimii trei ani sau pentru perioada calculată de la începutul contractului de furnizare a energiei electrice, dacă aceasta din urmă este mai mică, în cazul în care clientul final dispune de un contor care permite citirea de la distanță de către operatorul de distribuție. Datele trebuie să corespundă intervalelor pentru care au fost emise informațiile de facturare frecvente. Nu în ultimul rând, în conținutul anexei trebuie să se regăsească informații privind drepturile clientului în ceea ce privește soluționarea alternativă a disputelor, inclusiv datele de contact ale entității responsabile.

Citit 3672 ori Ultima modificare Vineri, 10 Februarie 2023 22:31

4 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 08 Februarie 2023 11:50
    5.13.195.***
    EXACT! Incerc sa trimit de peste 2 luni indexul, imi zice ca a fost inregistrat, dupa 2min... iar imi cere indexul. Nu-i problema am print screen-uri sa vada cat de idioti sunt! Institutiile statului sunt cele mai proaste!
    0
    0
  • postat de Cristi
    Marți, 07 Februarie 2023 10:17
    86.34.187.***
    O MIZERIE! Intarzie autocitirile, blocheaza optiunile de transmitere a indexului, doar ca sa ti cumuleze consumul pe mai multe luni si sa iti aplice tarife pentru mari consumatori. Multumim ANRE si Protectia Consumatorilor! Sper sa beneficiati de acelasi tip de servicii ca noi ceilalti. Nemernici!
    0
    0
  • postat de Rămâne cum am stabilit
    Luni, 06 Februarie 2023 23:41
    109.166.130.***
    Da, Hidroelectrica are pe site-ul lor o cerere de plată în șase rate, care poți să o să o transmiți pe net, dar beleaua este că nu avenit nici-o factură, deci, degeaba ai rate, dacă nu ai factură.
    0
    0
  • postat de Un cetatean
    Luni, 06 Februarie 2023 22:56
    89.39.81.***
    Toate bune si frumoase !!! Dar, cel mai important lucru , nu se spune si de cand se aplica aceste norme ?????
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.