Cel mai mare parc eolian din România, între ariile protejate din Lunca Joasă a Prutului

Cel mai mare parc eolian din România, între ariile protejate din Lunca Joasă a Prutului
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Agenția de Protecția Mediului (APM) Galați a luat decizia de evaluare strategică, mai laborioasă și mai complexă, pentru proiectul celui mai mare parc eolian care ar urma să se construiască în România, și anume în Lunca Joasă a Prutului din județul Galați.

Motivul acestei decizii este dat de faptul că zona prevăzută în planul urbanistic zonal al viitoarei centrale eoliene este în proximitatea mai multor arii naturale protejate de interes comunitar, iar o astfel de investiție ar putea duce la micșorarea habitatelor de hrănire pentru unele specii răpitoare (erete de stuf și erete vânăt), crearea condițiilor pentru instalarea unor specii invazive, putându-se constitui, totodată, într-o barieră a traseului unor păsări migratoare de interes comunitar.  

Proiectul de construire a unei centrale electrice eoliene în județul Galați, cu maximum 204 grupuri generatoare, precum și de construire sau reabilitare a unor stații de racordare, drumuri, platforme, linii electrice pentru racord intern și pentru racordarea la Sistemul Energetic Național a fost depus de compania Hoopeks Internațional SRL.

Proiect pe 13.000 de hectare, pe raza a 13 UAT-uri

În septembrie 2022, în articolul „Cel mai mare parc eolian din România va fi construit în Galați”, „Viața liberă” scria că proiectul celor de la Hoopeks Internațional, o investiție de aproximativ 500 de milioane de euro, prevede o putere instalată de 629 MW, de aproape patru ori mai mare decât puterea totală instalată a tuturor turbinelor eoliene care funcționează în acest moment pe teritoriul Galațiului. „Acesta este cel mai mare parc eolian avizat până în acest moment și, dacă se va realiza, va fi cea mai mare investiție de profil din România. În prezent, cel mai mare parc eolian local este Fântânele-Cogealac, cu o capacitate de 600 MW, dar care este împărțit în două proiecte gestionate de companii diferite”, menționam în articolul citat.

Centrala eoliană a celor de la Hoopeks Internațional este propusă a fi amplasată pe o suprafață de aproximativ 13.000 de hectare, pe suprafața a 13 unități administrativ-teritoriale: orașul Berești și comunele Cerțești, Drăgușeni, Corod, Valea Mărului, Smulți, Vârlezi, Bălăbănești, Jorăști, Berești-Meria, Cavadinești, Suceveni și Băneasa.

„Plan susceptibil de a genera un impact negativ semnificativ asupra ariilor naturale protejate”

Într-un document publicat pe site-ul „Vieții libere”, pe data de 8 februarie 2023, ”Hoopeks Internațional SRL anunță publicul interesat asupra deciziei APM Galați de încadrare cu evaluare strategică de mediu și cu evaluare adecvată a planului urbanistic zonal «Construire centrală electrică eoliană jud. Galați, cu maximum 204 grupuri generatoare eoliene și construire stații de racordare, construire/reabilitare, drumuri/platforme, construire linii electrice/cabluri pentru racord intern și racord S.E.N., actualizare și modificări de amplasament a unor generatoare eoliene în cadrul proiectului Construire centrală electrică eoliană jud. Galați, cu maximum 204 grupuri generatoare eoliene», propus a fi amplasat în UAT-urile menționate mai sus”.

Printre motivele care au stat la baza acestei decizii a APM Galați se găsește și faptul că: „Zona studiată în cadrul planului menționat este situată în proximitatea unor arii naturale protejate de interes comunitar: ROSAC0139 Pădurea Breana-Roșcani, ROSAC0165 Pădurea Pogănești, ROSAC0175 Pădurea Tălășmani, ROSAC/ROSCI Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbovățului, ROSPA 0130 Mața Cârja Rădeanu, declarate conform legislației în vigoare; planul este susceptibil de a genera un impact negativ semnificativ asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar; din analiza planului conform criteriilor pentru determinarea efectelor semnificative potențiale prevăzute în Anexa I a HG nr. 1076/2004, s-a constatat că planul ridică probleme din punct de vedere al protecției mediului și ar putea prezenta efecte asupra zonei din vecinătatea amplasamentului studiat”, se arată în anunțul celor de la Hoopeks Internațional.

Clarificările Agenției de Protecția Mediului Galați

Am solicitat Agenției gălățene de Protecția Mediului mai multe detalii despre acest caz, iar directorul executiv Robert Mihai Rusu ne-a spus că, în principiu, evaluarea strategică de mediu presupune o analiză complexă, mai laborioasă, întrucât această investiție în Lunca Joasă a Prutului poate avea un impact semnificativ negativ pe mai multe direcții de mediu. Răspunsul complet al APM Galați a fost următorul: „Planul urbanistic zonal studiază o suprafață de 12.965,42 ha, care se suprapune peste teritoriile a 13 unități administrative și care se situează în proximitatea unor arii naturale protejate de interes comunitar: ROSAC0139 Pădurea Breana – Roșcani – cca 160 m, ROSAC0165 Pădurea Pogănești – cca 500 m, ROSAC0175 Pădurea Tălășmani – cca 345 m, ROSAC/ROSCI Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbovățului – cca 2,6 km, ROSPA0130 Maţa Cârja Rădeanu – cca 3,6 km.

Conform criteriilor prevăzute în HG nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, planul urbanistic sus-menționat a fost încadrat cu necesitatea realizării evaluării strategice de mediu și a studiului de evaluare adecvată.

Motivele încadrării planului cu obligativitatea realizării studiului de evaluare adecvată au fost următoarele: amplasamentul planului este în vecinătatea habitatului prioritar 62C0* stepe ponto-sarmatice, putându-se afecta covorul vegetal prin crearea condițiilor optime pentru instalarea speciilor invazive; speciile de răpitoare din ROSPA0130 Maţa Cârja Rădeanu şi ROSPA0167 Râul Bârlad între Zorleni şi Gura Gârbovăţului (Circus aeruginosus şi Circus cyaneus, erete vânăt şi erete de stuf n.a.) pot fi afectate prin micșorarea habitatelor de hrănire; numărul mare de turbine eoliene poate constitui o barieră pentru speciile de păsări de interes comunitar care, în căutarea unor condiţii favorabile de hrană, migrează între ROSPA0130 Maţa Cârja Rădeanu şi ROSPA0167 Râul Bârlad între Zorleni şi Gura Gârbovățului.

Evaluarea strategică presupune determinarea posibilelor efecte asupra mediului ale unui plan/program, inclusiv asupra sănătății. Evaluarea adecvată, prin elaborarea studiului de evaluare adecvată, este procesul menit să identifice, să descrie și să stabilească, în funcție de obiectivele de conservare și în conformitate cu legislația în vigoare, efectele directe și indirecte, sinergice, cumulative, principale și secundare ale oricărui plan ori proiect, care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinație cu alte planuri sau proiecte”, se mai arată în răspunsul APM Galați la solicitarea „Vieții libere”.

Observațiile publicului se vor primi la APM Galați, în scris, pe numărul de fax 0236471009 sau prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în termen de 10 zile calendaristice de la dată publicării anunțului.

Citit 7395 ori Ultima modificare Duminică, 12 Februarie 2023 23:56

10 comentarii

  • postat de paloma
    Duminică, 12 Februarie 2023 00:49
    5.13.144.***
    @ Viorica

    In Judetul Tulcea, intotdeauna a fost o clima secetoasa !!!
    0
    0
  • postat de Viorica
    Sâmbătă, 11 Februarie 2023 11:41
    89.136.6.***
    Dar curentii de aer creati nu vor influenta clima( nori, precipitatii) ? Si aici poate ar fi de studiat... oare de ce in zona Tulcea e mai seceta decat in restul tarii?
    0
    0
  • postat de DN
    Sâmbătă, 11 Februarie 2023 08:38
    5.13.152.***
    @Traian
    Pentru informarea dvs., aflati ca Greenpeace a pierdut in instanta, cu tot circul pe care l-a facut la vremea aceea. Iar investitorul a renuntat sa construiasca din alte considerente, nicidecum din cauza unor activisti isterici. Investitia era perfect conforma din punct de vedere tehnic, ia
    0
    0
  • postat de Traian
    Vineri, 10 Februarie 2023 15:59
    5.14.135.***
    Cand a vrut Enel sa construiasca cea mai mare centrala electrica pe carbuni din Sud-Estul Europei la Galati a avut toate avizele de mediu si de la primarie. Noroc ca a facut Greenpeace proteste ca altfel avea Galatiul la vest Combinatul si la Est Centrala pe carbuni .
    0
    0
  • postat de Adevar
    Vineri, 10 Februarie 2023 10:22
    82.76.59.***
    Sa va laudati atunci cand investitoru se va numi , consiliul judetean, sau primaria galati, ….au hotarat sa investeasca prin proecte, cu fonduri europene…..atunci sa va laudati,dar cand investitoru se numeste Hoopecs international, sa va fie rusine de neputinta voastra, pentru ca dupa 30 de ani de p
    0
    0
  • postat de Primar Victor Chiriloaie
    Vineri, 10 Februarie 2023 09:34
    92.85.186.***
    Parcul Natural Lunca joasa a Prutului este un perimetru oficializat, legalizat, cadastrat, perimetrizat precis sau este o descriere, o povestire despre niste vecinatati, trasee, etc. ? In lipsa unui cadastru, a unei intabulari si a unui act de legalizare nu este decat o intentie de parc si astfel
    0
    0
  • postat de Gheorghe Silvestrovici
    Vineri, 10 Februarie 2023 08:25
    5.13.218.***
    13 000 hèctare, 629 MW,
    204 turbine eoliene, 500 milioane de euro este un Proiect salutar pe dealurile din nordul județului, dacă și populația celor ⁶13 comune și a județului ar beneficia de energia electrică în aceste vremuri de criză. În mod sigur este o prioritate majoră pentru toată lumea, pop
    0
    0
  • postat de Gigi Contra..
    Vineri, 10 Februarie 2023 02:11
    104.243.214.***
    spaga nene , spaga...
    0
    0
  • postat de Sp8n și eu.
    Joi, 09 Februarie 2023 22:39
    109.166.131.***
    Eolienele sunt cele mai ecologice sisteme de producere a energiei electrice, fără a afecta solul sau vegetația din jurul acestora, decât poate, prin crearea unor drumuri pentru montare și mentenanță a acestor eoliene.
    0
    0
  • postat de paloma
    Joi, 09 Februarie 2023 22:04
    5.13.144.***
    Interesant... si noi cu ne alegem ??? Tot noi platim energia verde pe factura ???!!!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.