Carol al VI-lea al Franței (rege între 1380-1422)
Bietul rege, monarh al Sfântului Imperiu Roman, a intrat în istorie cu ambele picioare odată, pentru că a rămas în memoria cronicarilor drept „Carol Nebunul”. Asta după ce la începutul domniei fusese supranumit „cel iubit”.
Primul episod cunoscut al bolii sale mintale s-a petrecut la vârsta de 24 de ani, pe când se afla la o cavalcadă prin pădure. El a devenit agitat și dezorientat, ba, mai mult, și-a atacat suita cu sabia, ucigându-l pe unul dintre însoțitori, înainte de a fi imobilizat.
Se pare că nebunia a moștenit-o de la mama sa, dar aceasta venea (poate) și de la sângele de Habsburg. A dat nenumărate semne de „zdruncin”, printre care amnezii periodice (uita adesea cine este); altă dată a refuzat să se spele și să-și schimbe hainele câteva luni. Cu altă ocazie, a început să creadă că este făcut din sticlă; a cerut ca hainele sale să fie căptușite cu bare metalice protectoare ca să nu se spargă și a interzis să fie atins. Din cauza bolii a fost îndepărtat de la orice decizie.
În ciuda nebuniei, a deținut tronul (atenție!) vreme de 42 de ani, în timpul Războiului de 100 de ani!
Specialiștii de azi cred că era doar... puțin schizo-paranoic.
Carol al II-lea al Spaniei (rege între 1670-1700)
Împărat peste un teritoriu uriaș, întins peste mări și țări, Spania și coloniile sale, din America Centrală și de Sud până în Filipine, Carol al II-lea al Spaniei a fost un alt rezultat dezastruos al consangvinizării.
Pentru a-și păstra stăpânirea peste regatele Europei, Habsburgii (dinastie din care făcea parte și Carol al II-lea) s-au căsătorit, peste veacuri, aproape doar în familie: veri cu veri, unchi cu nepoate etc. Aceste evenimente genetice au avut urmări catastrofale, cea mai distinctivă marcă a Habsburgilor fiind prognatismul - încălecarea dinților mandibulei peste cei ai maxilarului, capitol la care regele Spaniei pare să fi fost campion absolut; se crede că din cauza acestei infirmități, nici nu putea mușca. În plus, avea o limbă atât de mare, încât nu putea vorbi. Ca să nu mai adăugăm că, în mod extrem de elegant, îi curgeau balele în permanență.
Ca detaliu intim, deși a avut două neveste, n-a avut copii, probabil din cauza unei impotențe maladive.
Dar asta n-a fost singura urmare a incesturilor. Carol al II-lea era nu doar desfigurat, dar și invalid fizic și, ceea ce-i mai grav, retardat mintal. Din această ultimă cauză n-a fost în stare să primească aproape niciun fel de educație și i s-a impus să se pieptene doar la adolescență. A fost tratat ca un bebeluș până pe la zece ani și nu i s-a cerut niciodată să se spele. Singura lui activitate „lucrativă” vreodată a fost vânătoarea în Parcul Escorial.
În afară de „micile” lui defecte, a rămas în istorie drept promotorul celui mai mare autodafe al Inchiziției, când au fost acuzate 120 de persoane, dintre care 21 au fost arse pe rug. Mai târziu, într-un neașteptat act de autoritate, a dispus ca Inchiziția să fie cercetată penal, dar dosarul a dispărut ulterior.
George al III-lea al Angliei (rege între 1760-1820)
Deși nu și-a văzut consoarta până în ziua căsătoriei, George al III-lea și Sophie Charlotte de Mecklenburg-Strelitz au avut împreună 15 copii!
La 12 ani după urcarea pe tron, George a început să dea primele semne de insanitate mintală: urla și insulta pe oricine îi ieșea în cale; de multe ori, îngrijitorii au fost nevoiți să-l pună în cămașă de forță. Tratamentele empirice i-au făcut, probabil, mai mult rău decât bine.
Nu mult după primele manifestări ale bolii, a fost catalogat drept suferind de porfirie, o maladie genetică (cauzată probabil de consangvinizare - căsătorie între rude apropiate) supranumită „boala vampirilor”, pentru că unul dintre simptome era înroșirea dinților.
În timp, a trecut prin mai multe episoade psihotice. În anii de început al bolii, a dezvoltat o obsesie pentru o femeie cunoscută de curând și a bănuit-o pe regină că era o impostoare care dorește să-l ucidă. O dată a crezut că Londra este inundată, alte dăți dădea ordine unor oficiali care muriseră de mult, iar altă dată a agresat sexual o servitoare.
După 39 de ani de domnie, taman când urma să fie debarcat de pe tron, ca prin minune, George al III-lea și-a revenit! Dar, după încă 21 de ani, aproape orb, a fost declarat nebun „definitiv”. S-a stins după 59 de ani și 96 de zile de domnie oficială, la șase zile după moartea celui de-al patrulea fiu. Medicii de azi cred că doctorii lui George al III-lea l-au tratat cu un pic mai mult arsenic decât îi e dat omului să suporte.
