Încăierare între polițiști la un chef cu lăutari și oameni politici

Încăierare între polițiști la un chef cu lăutari și oameni politici
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Incidentele violente în care au fost implicaţi mai mulţi poliţişti au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Cărpinet din județul Bihor, la o sală de evenimente care a găzduit o petrecere organizată de şeful postului de Poliţie Pietroasa cu ocazia zilei sale de naştere, scrie ebihoreanul.ro, citat de Hotnews.ro.   

  • „Potrivit surselor ziarului, scandalul a început în jurul orei 3,00, pe terasa sălii de evenimente, şi ar fi fost declanşat de un schimb de replici între Viorel Iga, ajutorul şefului de post din Lazuri de Beiuş, şi Călin Peti, un poliţist de la postul Rieni.
  • În disputa dintre cei doi a intervenit şi fratele lui Viorel Iga, Sergiu, ajutor şef de Post din Rieni, însă, în loc să se calmeze, protagoniştii s-au ”înfierbântat”.
  • Altercaţia a degenerat într-o adevărată încăierare, în care bătăuşii şi-au împărţit pumni şi picioare, făcând şi victime colaterale printre alţi petrecăreţi sosiţi să-i despartă”, scrie publicaţia locală.

La cheful cu lăutari ar fi participat peste 150 de persoane, printre care s-au numărat poliţişti din zonă, dar şi mai mulţi primari, viceprimari, consilieri locali şi oameni de afaceri.

Unul dintre petrecărți care ar fi avut de suferit de pe urma incidentului ar fi fost și primarul comunei Cărpinet, Petru Curta, care neagă, însă, aspectul, mai scrie ebihoreanul.ro.

„Nu am fost de faţă, trebuia să ajung în Suceava a doua zi, am plecat pe la miezul nopţii. Din auzite, doar, am aflat că au fost şi victime colaterale, că s-au băgat unii să-i despartă. Mai multe nu ştiu”, a susținut edilul comunei unde a avut loc petrecerea.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor afirmă că instituţia nu a primit nicio plângere penală referitoare la un astfel de incident, însă conducerea IPJ a dispus verificări interne.

„Şeful Inspectoratului a dispus, de urgenţă, efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuţa.

Ea nu a menţionat câţi poliţişti sunt vizaţi de verificările interne, subliniind că acestea abia au început.

Citit 2177 ori Ultima modificare Vineri, 07 Aprilie 2023 13:40

2 comentarii

  • postat de Gigel
    Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 19:01
    5.13.130.***
    Apucaturi de interlopi cu legitimatie.
    0
    0
  • postat de Eco-Sal
    Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 00:54
    108.245.201.***
    Gunoaile stau gramada sau morman ...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.