Copiii ucraineni și-au făcut prieteni cu ajutorul JRS Galați (FOTO)

Copiii ucraineni și-au făcut prieteni cu ajutorul JRS Galați (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Pentru ucrainenii care ajung la Galați, integrarea într-un mediu nou este prima problemă pentru care se caută soluții, motiv pentru care sunt direcționați către JRS Galați (Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați).

Majoritatea refugiaților care ajung aici sunt îndrumați să apeleze la serviciile asociației, pentru rezolvarea potențialelor probleme cu care se confruntă, dar și pentru satisfacerea necesităților pe care le au.

În acest sens, JRS Galați a creat o clasă pregătitoare pentru copiii ucraineni, unde aceștia își petrec timpul între orele 10.00 şi 14.00 și au ocazia să învețe lucruri noi, dar și să își facă prieteni. Cei mici au la dispoziție un mediu în care sunt supravegheați și îndrumați de educatoare ucrainence, dar și de un profesor de limba română. Copiii sunt foarte atașați atât de colegi, cât și de cadrele didactice și sunt atrași de activitățile care îi ajută să scape zilnic de plictiseală și să uite de situația extremă care i-a izgonit din mediul familiar.

Mutarea în Galați le-a adus prieteni noi

În momentul în care am ajuns în sala în care copiii au activități, cei mici se jucau și am discutat cu ei pentru a afla cât de bine au reușit să se acomodeze. Foarte prietenoși și deschiși, copiii ne-au împărtășit jocurile lor preferate, prieteniile pe care le-au legat, dar și cât de mult le place locul în care vin să învețe lucruri noi.

B. are cinci ani și a ajuns la Galați din Ucraina în luna octombrie 2022, iar de atunci este prezent zilnic la activități. Ne-a mărturisit că are doi prieteni aici, la care ține cel mai mult și îi place la centru pentru că are caiete, cărți și își face temele. Întrebat ce nu îi place la centru, ne-a spus că nu îi place o mașinuță violet, semn că își trăiește copilăria din plin, ca orice alt puști de vârsta lui.

A. este din Odesa și ne-a spus hotărâtă că are deja șase ani și vine la centru, la fel ca B., din octombrie 2022. Mama acesteia, care este și angajată a centrului, ne-a povestit că a căutat un loc în care cea mică să poată participa la activități alături de alți copii și astfel a aflat de JRS Galați. Fata ne-a spus că îi place foarte mult să facă lecții cu doamna educatoare și cu doamna profesoară de limba română. Şi-a făcut prieteni atât aici, cât și la lecțiile de dans, unde merge împreună cu sora sa mai mare și susține că îi place totul, iar singurul lucru care o întristează este dorul de tatăl ei.

S. are șase ani și este din Nikolaev. Frecventează cursurile centrului din luna decembrie și spune că toți colegii de aici sunt prietenii lui, însă cel mai bun prieten al său este din România și l-a cunoscut la joacă în Parcul Viva. Băiatul ne-a mărturisit sincer că cel mai mult îi place pauza - evident, cărui copil nu i-ar plăcea? - și că vine cu plăcere la activitățile organizate de JRS.

R. are cinci ani și a venit din Odesa încă din primele zile ale războiului. Cel mai mult îi place la JRS Galați faptul că și-a găsit prieteni și are cu cine să se joace, centrul fiind locul unde se simte cel mai bine.

Bariera lingvistică poate fi o problemă în integrare

"JRS se ocupă cu sprijinul și asistența refugiaților, dar și a persoanelor venite din țările care nu aparțin UE şi care au obținut o protecție a statului român. Misiunea noastră este însoțirea refugiaților și oferirea asistenței și a serviciilor pentru ajutarea acestora la integrare. Ajutăm atât refugiații, cât și copiii acestora pe parte de asistență socială și educație, prin activități educative și socio-culturale", ne-a declarat reprezentanta JRS Galați, Jeni Cornevici.

Integrarea copiilor ucraineni în astfel de situații poate fi dificilă, în primul rând, din cauza barierei lingvistice. La fel ca în cazul adulților, și copiii se lovesc de problema comunicării, pentru că prieteniile între copii se leagă mult mai ușor dacă sunt vorbitori ai aceleiași limbi. În acest sens, JRS Galați oferă cursuri gratuite de limba română, pentru o integrare cât mai eficientă a copiilor ucraineni și pentru a depăși această barieră care cu siguranță trebuie să dispară. Totodată, sunt organizate atât activități, cât și excursii la care participă copii români, ucraineni și arabi, pentru a se crea prietenii durabile, indiferent de unde vin cei mici, și pentru a înțelege că prietenia este mai presus de naționalitate, culoare, limbă sau obiceiuri. Astfel, prin joacă și activități educative, copiii se atașează unii de ceilalți și reușesc să se integreze într-un nou colectiv. În urma discuțiilor cu cei mici, se pare că JRS reușește să își îndeplinească misiunea, toți copiii legând prietenii atât cu ceilalți colegi, cât și cu cadrele didactice. Aceste conexiuni afective le alină dorul de casă și le asigură o dezvoltare emoțională cât mai puțin influențată negativ de situația din țara lor, de anxietatea membrilor familiei și de conjunctura care i-a adus în situația de a fi refugiați la vârste la care joaca ar trebuie să le fie unica grijă. 

Centrele regionale ale JRS România au sprijinit peste 500 de străini

Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi (JRS) din România a adus multe beneficii refugiaților cu ședere legală la nivelul judeţelor Galați, Constanța, Vrancea, Bacău, Vaslui, Brăila şi Tulcea, prin intermediul proiectului "MY PLACE to INTEGRATION", concept dezvoltat în cadrul mai multor proiecte implementate anterior. Prin intermediul a două regionale de integrare, aflate în orașele Galați și Constanța, precum și cu ajutorul punctului regional de contact din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare din Galați, au fost asistați peste 500 de străini, 226 dintre aceştia fiind ucraineni. Pentru ei au fost organizate peste 200 de activități, cu predilecție cursuri de limba română și orientare culturală. Un accent special a fost pus pe parcurgerea programelor de integrare pentru mai mult de 220 de beneficiari de protecție internațională, asistența specifică a peste 250 de copii și organizarea de activități în vederea angajării pentru mai mult de 100 de adulți.

*Acest material a fost realizat în cadrul proiectului "Educația media - instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) - Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.

Citit 1281 ori Ultima modificare Marți, 30 Mai 2023 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.