Firma gălățeană Arcada Company, foarte aproape de finalizarea pasajului de la Drajna

Firma gălățeană Arcada Company, foarte aproape de finalizarea pasajului de la Drajna
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Pasajul de la Drajna, la care lucrează firma gălățeană Arcada Company, a intrat pe ultima sută de metri, iar în acest moment, a început testarea sistemului de iluminat public în toate zonele pasajului, rampe și girații, fiind montați un total de 164 stâlpi, informează Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Sistemul de iluminat public este dotat cu lămpi LED și cu un control individual sau de grup printr-un sistem de telegestiune, permițând astfel reglarea intensității luminii în funcție de trafic.

Conform lui Scrioșteanu, se execută și ultimele lucrări înainte de darea în trafic: se așterne stratul de uzură MAS16 în zona girațiilor, se montează parapetul metalic de protecție și separatoarele de sens din beton tip New Jersey, se execută șanțurile pentru asigurarea scurgerii apelor, se montează borduri și pavele în sensurile giratorii, se montează indicatoarele rutiere, se așterne pământ vegetal pe taluzuri, se montează gurile de scurgere pe pasaj, gardul bazinelor de retenție și separatoare de hidrocarburi.

La sfârșitul lunii mai va fi efectuată recepția lucrărilor, ceea ce înseamnă că acest obiectiv va fi dat în trafic înainte de termenul contractual (iunie), potrivit secretarului de stat.

Lucrările constau în realizarea unei supratraversări pe DN21, cu o lungime de 2,7 km, iar pasajul propriu-zis se va întinde pe 305 m. Pasajul traversează totodată și DN 3A Lehliu - Fetești, drum național paralel cu CF 800.

Pasajul de la Drajna va fi parte integrantă a viitorului drum TransRegio Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, de aproximativ 142 km, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul județului Ialomița.

Citit 5404 ori Ultima modificare Joi, 11 Mai 2023 12:50

3 comentarii

  • postat de Melc3
    Vineri, 12 Mai 2023 06:49
    5.13.138.***
    -Gyuri Pascu
    daca traia, ar fi venit la inaugurare cu un drapel, ca primarii,
    pe care ar fi scris "DRAJNA"...ar fi ajuns un simbol national, purtat de toti,"drapelul cu drajna" ,
    substantiv comun, dar asa...
    Un melc in tara lui de melci ar zice ca suntem pedestri, ca el si cu masina lui
    de melc
    0
    0
  • postat de Melc2
    Vineri, 12 Mai 2023 06:48
    5.13.138.***
    12235*1000=12235000, deci intre 12 milioane si 122 de milioane de masini
    au tranzitat zona.
    300 m/12235=0.0245 adica 24mm/zi de constructie de pasaj-a fost raspunsul
    autoritatilor si cercetatorilor lui frunza-verde la cele 12,2 de milioane
    de soferi care au injurat acolo sau au mancat seminte st
    0
    0
  • postat de Melc1
    Vineri, 12 Mai 2023 06:46
    5.13.138.***
    305 m de pasaj /33 de ani si jumatate in care si un pui de gaina din curtile alaturate vedea ca era absolut necesar de construit asa ceva(milioane de masini, nu zeci sau sute au stat pe km la cozi interminabile...)!!
    Iata calculul melcului de clasa a 3-a de la scoala de melci:
    (2022-1990+1)*365+36
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.