Navaliştii promoţiei 1978 s-au întâlnit după 45 de ani

Navaliştii promoţiei 1978 s-au întâlnit după 45 de ani
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

În ziua de 2 iunie 2023, la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaƫi a avut loc un moment emoƫionant: promoƫia 1978 a Secţiei Nave şi Instalaţii de bord a celebrat aniversarea a 45 ani de la absolvire. Cum se întâmplă de obicei în astfel de momente, "cursul festiv" a prilejuit un prim val de amintiri. După ce foştii absolvenți s-au așezat în băncile amfiteatrului D01, prof. univ. dr. ing. Ionel Chirică, unul dintre absolvenƫii din urmă cu 45 ani, care a condus "cursul festiv", le-a urat bun-venit foştilor absolvenƫi, prezentându-le punctele de reper din istoria universităţii pe care au absolvit-o. I-a rugat pe fiecare dintre foştii colegi să-şi depene gândurile şi evoluƫia în viaƫă, de-a lungul celor 45 de ani. La eveniment au participat şi doi dintre profesorii din urmă cu aproape jumătate de veac: prof. univ. Vasile Alexandru şi prof. univ. Toader Buhăescu, care s-au bucurat de revederea cu foştii lor studenţi. Studenţii din urmă cu peste 45 de ani, majoritatea proveniți din zona de sud-est a României, erau copii de oameni simpli, modești, dar dornici de a-și depăși condiția familiei în care s-au născut, mândri și ambițioși, neclintiți în hotărârile luate. Este demn de remarcat faptul că a fost o generație care a dat numeroși specialişti care au contribuit la dezvoltarea industriei navale româneşti, semn al unei educații de înaltă calitate, primită de la foştii dascăli, recunoscuţi în elita învăţământului superior românesc. Mulţi au ajuns conducători de instituţii navale, cadre didactice, experţi în domeniu, atât în ţară, cât şi în afara ei (SUA şi Suedia). "Am fost departe unii de ceilalţi, de-a lungul celor 45 de ani, dar vrem să știți cât de bine ne simƫim, că am redevenit prietenii de atunci, pe care ne era teamă că i-am pierdut" a fost laitmotivul întâlnirii. Pentru câteva ore, toƫi s-au simţit adolescenƫii din urmă cu aproape o jumătate de secol. Au descoperit elixirul tinereƫii fără bătrâneƫe, s-au simƫit bine împreună şi şi-au promis că se vor mai întâlni, poate chiar mai des.

Citit 4873 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iunie 2023 12:16

3 comentarii

  • postat de costelzn
    Vineri, 09 Iunie 2023 08:57
    5.13.154.***
    Adevarati,,Pe timpul acela se intra la facultate 90%PE MERIT NU CA ACUM ,,STIM NOI CUM SE INTRA IN MAJORITATEA CAZURILOR
    0
    0
  • postat de rodax
    Miercuri, 07 Iunie 2023 18:46
    92.83.34.***
    ei,nu chiar adolescenți,pentru că la absolvirea facultății aveau in jur de 25 de ani.
    0
    0
  • postat de Ultimii mohicani...
    Miercuri, 07 Iunie 2023 17:47
    104.243.213.***
    ai unei industrii navale pe cale de dispariție in Romania si in special la Galați !
    ( cu aportul "marelui investitor " , din SNG )
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.