Taximetriștii gălățeni au cerut, în stradă, eliminarea transportului alternativ (FOTO - VIDEO)

Taximetriștii gălățeni au cerut, în stradă, eliminarea transportului alternativ (FOTO - VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Nu mai puţin de 232 de mașini de la toate dispeceratele de taxi importante din Galați au mărșăluit, marți dimineață, timp de o oră și jumătate, pe străzile orașului, în cadrul unui protest la nivel național al taximetriștilor, care are, concret, o singură revendicare: eliminarea transportului alternativ din România

Marșul de protest al taximetriștilor gălățeni a decurs fără incidente. S-a circulat în coloană, cu maximum 10 km/h, pe prima bandă, respectându-se semafoarele și toate regulile de circulație. Nici măcar nu s-a claxonat la fel de mult ca la manifestările din alți ani. "Pentru modul de desfășurare a acțiunii am primit și aprecierea domnilor de la Jandarmerie", ne-a declarat Marian-Decebal Dublea, unul dintre organizatorii protestului din Galați.

"Probabil că unii s-au bucurat la o cursă, două în plus"

S-a pornit de la Universitatea "Danubius", apoi pe strada Oțelarilor și s-a coborât spre Faleza Superioară. De la Parcul Viva s-a urcat spre strada Brăilei, de unde s-a mers spre centru, pe Domnească, iar returul a fost pe Eroilor, Bălcescu și din nou pe Brăilei. Coloana de mașini s-a întins pe kilometri întregi. De exemplu, în timp ce capul coloanei intra pe strada Domnească, șirul de taxiuri încă intra pe Brăilei, pe la Palatul de Justiție.

Numărul celor 232 de taximetriști a fost peste așteptările inițiale ale organizatorilor, care estimaseră 150-200 de participanți, mai puţin de un sfert din numărul total al deținătorilor de licențe taxi din Galați, care este de 1.024.

"Părerile colegilor au fost împărțite. Unii spuneau că nu se va rezolva nimic prin acest protest, alții poate s-au bucurat la o cursă, două în plus, pe care le-au putut lua pe durata marșului. Dispeceratele nu au colaborat în niciun fel cu noi, eventual să suspende preluarea comenzilor pe durata acestei acțiuni sau să trimită înștiințări despre derularea protestului pe aplicațiile noastre. E drept, protestul a fost al taximetriștilor, nu al dispeceratelor", a continuat Marian-Decebal Dublea.

Se vrea nu interzicerea Uber și Bolt, ci a transportului alternativ în totalitate

Protestul național inițiat de Asociația Națională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) Filiala Cluj are ca principală revendicare abrogarea Legii 204/2019, adoptată în urma OUG 49/2019, adică a legii de temelie a activității platformelor de transport alternativ, gen Uber și Bolt. "Noi vrem abrogarea Ordonanței de urgență și a legii care i-au pus în legalitate. Aceasta este singura noastră cerință: abrogarea. Nu cerem eliminarea Uber și Bolt din România, ci eliminarea întregului transport alternativ. Dacă vom fi chemați la negocieri, vom cere guvernanților eliminarea dublei măsuri în interpretarea și aplicarea legii privind transportul alternativ (controale, fiscalizare, obligații legale), față de transportul de taxi", ne-a mai spus reprezentantul gălățean al taximetriștilor ieșiți la protest.

Primăria nu poate interveni

La solicitarea "Vieții libere", Biroul de presă al Primăriei Galați ne-a transmis punctul de vedere oficial al municipalității referitor la revendicarea taximetriștilor. "Primăria municipiului Galați are un dialog permanent cu reprezentanții companiilor de taxi din oraș și s-au făcut toate demersurile care intră în sfera de atribuții a autorității locale cu privire la nemulțumirile acestora. Din păcate, municipalitatea nu poate interveni în reglementarea transportului alternativ de persoane intermediat prin platforme digitale, fapt pentru care încă din luna martie a acestui an am înaintat o propunere de modificare a legislației privind acest tip de transport către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, dar și către Asociația Municipiilor din România. Am solicitat mai precis punerea sub autoritate și stabilirea de obligații financiare pentru companiile de acest tip, în orașul în care își desfășoară activitatea. Tocmai pentru că ne dorim servicii sigure și corecte pentru cetățeni, dar și recuperarea costurilor de utilizare a infrastructurii", este răspunsul Biroului de presă al Primăriei municipiului Galați.

Citit 3236 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Iunie 2023 05:20

15 comentarii

  • postat de Maaaare taxist ,curat și cinstit. Si masina curată!
    Miercuri, 21 Iunie 2023 14:39
    109.166.135.***
    Opresc unde vor. Tâmpiților! Opresc unde vor clienții!!! Legea 38 îți permite să oprești 5 minute fără a bloca traficul sau căile de acces!Apoi,proștilor,casele de marcat sunt conectate on line cu ANAF! Apoi,din uberisti,majoritatea sunt taximetriști! Că sunt lichele printre noi,este adevărat. Dar ș
    0
    0
  • postat de cernea
    Miercuri, 21 Iunie 2023 13:51
    78.96.86.***
    Imposibil.taximetristii trebuie sa aibă concurenta și trebuie sa ofere servicii de calitate. Taxele trebuie sa fie nediscriminatoriu. Nu se poate asa cum a rămas numai Transurb, fără concurenta SI ISI BATE JOC DE CETATENI. SOFERI IRESPONSABILI , VORBESC CONTINUU LA TELEFON (POLITIA DOARME) , SCANDA
    0
    0
  • postat de Adrian
    Miercuri, 21 Iunie 2023 11:39
    89.39.81.***
    Dacă 2 entităti presteaza aceleași servicii dar platesc taxe diferite e concurență neloială...de aia platești mai putin băi consumatorule...dar ghici ce o se intample cand nu va mai fi concurență ...romanii merită tot ce li se intamplă
    0
    0
  • postat de gogu
    Miercuri, 21 Iunie 2023 09:53
    193.230.156.***
    Primaria ar trebui sa reintroduca MICROBUZELE ! Erau salvarea noastra, a celor cu venituri modeste. Primaria poate sa faca asta. Eu v-as alege neconditionat domnule Pucheanu daca reintroduceti microbuzele !
    0
    0
  • postat de Un client
    Miercuri, 21 Iunie 2023 06:51
    89.136.4.***
    Rămâneți în grevă... toată viața !!!
    0
    0
  • postat de paloma
    Miercuri, 21 Iunie 2023 00:46
    5.13.138.***
    Alo !!! Cand o sa ajungeti la standardele Uber/Bolt, atunci sa emiteti pretentii !!!
    In rest, "despre morti, numai de bine" !!!
    0
    0
  • postat de Taximetriștii ar trebui să treacă la rișcă
    Marți, 20 Iunie 2023 23:35
    109.166.130.***
    Taximetriștii cer ,,eliminarea transportului alternativ''.....păi, să eliminăm transportul pe bicicletă, trotinetă, tricicletă, scaun cu rotile-handicap și chiar căruțele și de ce nu, transportul aerian, elicoptere, avioane, că așa vor mușchii taximetriștilor, nu ?
    0
    0
  • postat de Ciclop
    Marți, 20 Iunie 2023 19:45
    86.124.127.***
    ce s-a întâmplat cu booking cand clientii au primit camere de cazare mizerabile care nu aveau nici o legătură cu pozele afisate pe platforma lor digitala. NIMIC ! Au pierdut banii pentru ca booking nu este sub autoritatea vreunei institutii publice, nu este agentie de turism care risca sa isi piarda
    0
    0
  • postat de Eu
    Marți, 20 Iunie 2023 19:44
    89.137.227.***
    Începeți să fiți cinstiți (să nu păcăliți clientul), să duceți clientul la destinația solicitată regulamentar și în siguranță (nu sunteți singuri pe drum și nu ați cumpărat drumul vostru), opriți doar acolo unde este permis, să aveți mașina curată, fără rugină -chiar nu înțeleg cum treceți ITPul- și
    0
    0
  • postat de MIMI
    Marți, 20 Iunie 2023 18:29
    86.124.202.***
    Niște PUTUROȘI care opersc unde vor,depășesc pe unde vor,trec pe roșu ,nu opresc la trceri de pietoni,iar poliția NU vede, nu dau bon fiscal ,nu pun ceasul pe km etc etc !!!Ei(taximetriștii) fac legea în oraș,sunt așii volanului și te sfidează în față,iar cînd le spui ceva limbajul lor e de nedescri
    0
    0
  • postat de Haralambie
    Marți, 20 Iunie 2023 18:08
    86.124.127.***
    Daca am un TIR la ce imi mai trebuie sa detin licenta de transport AAR cand pot sa o ard alternativ pentru ca primesc comenzi de la o casa de expeditii din Germania prin platforma digitala.
    0
    0
  • postat de 1qlee
    Marți, 20 Iunie 2023 18:00
    5.13.147.***
    Si Kaufland vrea interzicerea tuturor LIDL, Carrefour, magazine de cartier si tot așa, Si Colgate vrea interzicerea Blend-a-med, si Ariel vrea interzicerea Persil si tot așa.
    Si după o sa vezi preturi. . .
    PS. Pentru cei ce știu:
    După un an fiscal, cat da la stat un taxi, si cat da un UBER?
    0
    0
  • postat de AUGUSTIN
    Marți, 20 Iunie 2023 17:44
    86.124.127.***
    Uber si Bolt fac taximetrie nu transport alternativ, diferenta e ca Uber are dispeceratul pentru comenzi sub forma de platforma digitală in Olanda, iar taximetristii au dispeceratul in oras. Orice serviciu public se supune unei autorități care verifica standardele de calitate, face controlul si apli
    0
    0
  • postat de Remus
    Marți, 20 Iunie 2023 17:17
    86.124.127.***
    Primăria nu poate interveni insa , Politia Locala se lauda cu acele campanii de verificare a atestatelor la taximetriști in urma carora a aplicat amenzi record.
    0
    0
  • postat de s-a pregatit venirea uber si bolt. scapati de ei!!!. niciodata. vedeti de cei care va baga mina in buzunar...
    Marți, 20 Iunie 2023 16:14
    89.39.81.***
    uber si bolt au venit pe o situatie prestabilita de unii care sa falimenteze taximetria. atitia bani cheltuiti pe licenta primarie, atestat arr, inspectii itp la 6 luni si agreere taxi , spalari auto zilnice, case de marcat cu transmitere ce necesita semnaturi electronice, abonamente internet, table
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.