Universitatea - nava-amiral a Dunării de Jos. Consiliul Naţional al Rectorilor, în Galaţiul cu 14.000 de studenţi (FOTO)

Universitatea - nava-amiral a Dunării de Jos. Consiliul Naţional al Rectorilor, în Galaţiul cu 14.000 de studenţi (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

În perioada 14-16 septembrie, Universitatea "Dunărea de Jos” din Galați este gazda Consiliului Naţional al Rectorilor, pe ordinea de zi aflându-se teme importante, precum discuții despre aplicarea Legii 199/2023, privind învățământul superior, oportunități de finanțare și dezvoltare pentru universitățile românești, parteneriate naționale și internaționale care să contribuie la dezvoltarea cercetării și inovării.

Deschiderea oficială a evenimentului, organizat în anul sărbătoririi a 75 de ani de învățământ superior academic la Galați, a avut loc vineri, 15 septembrie 2023, în sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini", pusă la dispoziţie în mod gratuit de Primăria Galaţi, în prezenţa câtorva sute de membri ai comunităţii academice locale şi naţionale, miniştri secretari de stat, a ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi a reprezentanţilor autorităţilor locale. Practic, sala Teatrului Dramatic a devenit neîncăpătoare, iar greutatea personalităţilor prezente era indubitabilă, dacă ne gândim doar că acolo se aflau nu mai puţin de cinci foşti miniştri ai Educaţiei, de exemplu, printre care şi vicepreşedintele Senatului, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor.

Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" a trecut în revistă principalele etape de dezvoltare a instituţiei în cei 75 de ani, aducând mulţumirile cuvenite predecesorilor de la conducerea ei, precum şi colegilor cadre didactice şi cercetători şi studenţilor. "Mulţi spun că am făcut lucruri bune, mai sunt şi critici, evident, mai sunt lucruri de terminat, altele de început, căci ce este o universitate fără o dinamică a dezvoltării, a întăririi calităţii acesteia în ceea ce priveşte oamenii, în special? Urmărim să creăm armonia între toate cele peste 80 de specializări din cele 14 facultăţi ale noastre. Am reuşit să reabilităm şi să reparăm importante suprafeţe, să facem o cantină nouă, o hală de microproducţie, un centru de kinetoterapie, o staţie service, o staţie ITP, o bibliotecă. Avem dotările necesare pentru cercetare, şi aici menţionez şi clădirea integrată în infrastructura de cercetare REXDAN, a doua componentă a acesteia fiind cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare din toată Europa. A fost o enormă muncă de echipă şi ne-am văzut visul cu ochii! Deja sunt câteva proiecte finanţate în care nava este parte crucială şi care îi asigură funcţionarea pe următorii patru ani. Avem o relaţie excelentă cu autorităţile locale, preşedintele CJ, primarul Galaţiului şi prefectul de Galaţi, precum şi cu ÎPS Casian, prietenul, sfătuitorul şi colegul nostru. Le mulţumim colegilor din ţară care au venit la noi acum, când avem de dezbătut şi Legea Învăţământului Superior, mai ales că sunt şi domnii miniştri aici să le răspundă la întrebări. Cam aceasta este, pe scurt, Universitatea «Dunărea de Jos». Evident, este mult mai mult de atât, sunt peste 700 de cadre didactice şi cercetători şi peste 600 de colegi personal didactic auxiliar şi nedidactic, este o uzină imensă a creierelor, a inteligenţei, a profesiunii, a inimii şi a culturii! Mulţumim Teatrului «Fani Tardini» pentru că ne găzduieşte, direcţiunii Teatrului «Leonard» pentru frumosul cor de astăzi şi participarea la toate evenimentele noastre, mulţumiri tuturor partenerilor noştri, inclusiv celor din Republica Moldova, unde suntem instituţia românească de învăţământ superior cel mai bine reprezentată."

La rândul său, ministrul secretar de stat din Educaţie, prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv, a transmis mesajul de felicitare al Ligiei Deca, ministrul de resort, care reprezintă statul român la New York în această perioadă, înmânând apoi rectorului Lucian Georgescu Placheta şi Diploma aniversară "Dimitrie Gusti", pentru activitatea educativă şi de cercetare ştiinţifică desfăşurată şi performanţele profesionale înregistrate în cei 75 de ani de învăţământ universitar. "Ne punem întrebarea cum e bine să fie mediul academic românesc? Avem nevoie de pragmatism? Răspunsul meu este un DA hotărât. Există, la nivel global, o concurenţă foarte mare, căreia fără pragmatism nu îi facem faţă. La 75 de ani, Universitatea a ajuns la maturitate, s-a menţinut, prin oameni, studenţi, cadre didactice şi cercetători. Aici, oamenii au făcut Universitatea să dăinuiască. «Dunărea de Jos» din Galaţi reprezintă ceva în zona aceasta şi nu doar aici. La minister avem o apreciere deosebită pentru implicarea universităţii dvs. în sprijinirea românilor de peste Prut. Notă maximă pentru această implicare!", a punctat ministrul secretar de stat.

Intervenţia sa a fost urmată de cea a unui alt ministru secretar de stat, Andrei Alexandru, din Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care i-a felicitat pe cercetătorii şi universitarii de la "Dunărea de Jos" pentru munca depusă, asigurându-i că sunt şi premise, şi bani pentru continuarea muncii lor la un nivel ridicat. "Jos pălăria şi sincere felicitări!", a spus ministrul, insistând asupra Pachetului de informații pentru competiția Centre de Excelență CoE2023, aflat acum în dezbatere publică şi prin care finanțarea de la bugetul de stat acordată pentru un proiect s-ar putea ridica la maximum 100.000.000 de lei.

"Universitatea este nava-amiral a întregului ţinut istoric al Dunării de Jos, care cel puţin spiritual şi cultural nu trebuie să aibă graţie. Nu întâmplător aţi sărbătorit 75 de ani aducând pe Dunărea de Jos ceea ce îi lipsea, o navă care să ducă, prin cercetare autentică, la revenirea Dunării, de la Passau până aici, la adevărata ei menire, de a uni Europa Occidentală cu cea Răsăriteană", a punctat, în cadrul cuvântului său, în care ne-a purtat pe toate dimensiunile arheologiei fizice, umane şi spirituale de la Dunărea de Jos, arhiepiscopul nostru, ÎPS Casian.

Misiunea de a vorbi public după Înaltpreasfinţia Sa nu a fost deloc una uşoară nici pentru preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, nici pentru primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, dar ambii s-au achitat onorabil de misiune. Costel Fotea le-a adresat universitarilor gălăţeni felicitări pentru că au adus la Galaţi cei mai valoroşi oameni din ţară, iar Ionuţ Pucheanu a menţionat că, "participând în trecut la deplasări în străinătate cu Universitatea, chestiune care nu prea se mai întâmplă în ultima vreme, am înţeles că inima unui oraş este universitatea, iar la Galaţi suntem binecuvântaţi cu două" (în sală aflându-se şi preşedintele Universităţii «Danubius», conf. univ. dr. Andy Pușcă - n.a.).

Notând cât de important este ca universitatea să poată să coopereze cu autorităţile locale, cu mediul economic, cu media şi cu biserica, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu şi-a exprimat încrederea că Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi îşi va continua misiunea, adăugând că, din perspectiva unui specialist în îmbunătăţiri funciare, este emoţionat să se afle la Galaţi, locul unde, în 1948, s-au pus bazele acestui tip de învăţământ superior. Acum, Galaţiul a ajuns la 14.000 de studenţi în 14 facultăţi, cu un nivel de internaţionalizare ridicat, fiindcă un sfert din studenţi nu sunt români, fapt de asemenea remarcat şi apreciat la nivelul Consiliului Naţional al Rectorilor, din partea căruia UDJG a primit o plachetă aniversară.

La rândul rău, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi reprezentantul Consorţiului Universitaria, în care Universitatea "Dunărea de Jos" este de anul acesta membru cu drepturi depline, le-a dorit membrilor mediului academic gălăţean să îşi menţină ritmul de dezvoltare de până acum, iar studenţilor, deveniţi absolvenţi, să lucreze în interesul ţării şi să reprezinte cu onoare şcoala care i-a format.

Citit 3531 ori Ultima modificare Luni, 18 Septembrie 2023 08:01

3 comentarii

  • postat de Robert
    Duminică, 17 Septembrie 2023 08:00
    89.136.0.***
    Învățământul universitar romanesc este la un nivel al calității ff scazut. 90 și ceva de uniiversități în România este o cifra care ma sperie. Am făcut facultatea la Galați când erau 5000 de studenți în total și calitatea inginerilor era mult peste ce produce astăzi învățământul universitar.
    0
    0
  • postat de Competentul Capabil
    Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 10:49
    89.136.1.***
    Vai cu ie iei patrioti si sta cu labuta la pept. Ne antrenam sa fim dom senator sau dom deputat?! Hai Simona!
    0
    0
  • postat de pro
    Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 05:54
    46.97.176.***
    Scaderea fara precedent a calitatii invatamantului universitar, coruptie uriasa, cresterea exponentiala a costurilor pentru studentii romani. Cred ca aceste lucruri trebuie discutate. Nu inteleg ce cauta acolo oamenii politici si fostii securisti...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.