Mă consider un tip rezonabil din punct de vedere al modului în care îmi organizez mesele, și, inspirat fiind de demersurile pe care le realizează Lidl privind reducerea risipei alimentare, mi-am propus ca obiectiv personal să observ pentru cel puțin 3 luni de zile, cum mă impactează economisirea resurselor de hrană, și implicit reducerea risipei alimentare. Mai exact, mi-am propus ca ce îmi rămâne de la masa de seară voi converti în prânzul pe care mi-l pregătesc pentru birou. Grozav. De când îmi doream să experimentez – așa cum am văzut la TV că fac anumite „grupuri de studiu” – care experimentează „ceva” din viața lor, apoi raportează rezultatele.
Războiul din bucătărie
Pentru a combate fenomenul risipei alimentare, Lidl România a adoptat o serie de măsuri la nivelul operațiunilor interne, printre care: planificarea cu atenție a stocurilor, pentru a se asigura că o cantitate cât mai mică de alimente ajunge deșeu, donarea către Banca de Alimente a acelor produse care din diferite motive și-au pierdut valoarea economică de piață, dar încă sunt bune de consum, pentru ca ulterior să fie redirecționate către diferite organizații non-guvernamentale care oferă sprijin persoanelor defavorizate.
Spre exemplu, cu cele 530 de tone de alimente donate de către Lidl România în 2021, pot fi hrăniți 530 de oameni zi de zi, timp de un an.
În ceea ce mă privește, din masa mea de seară mă hrănesc eu, apoi vine potopul. În sensul că nu acord (nu am) suficientă atenție detaliilor de finețe. Până în prima seară a experimentului, să ne înțelegem.
De la început am observat că, după cină, cel puțin trei felii de pâine rămâneau de capul lor pe masă. M-am concentrat, le-am cules conștiincios și le-am trimis într-o tavă, împreună cu niște roșii destul de moi, pe care le ocolisem cu insistență când mi-am creat salata.
(Este necesar să menționez că perioada experimentului m-a înălțat semnificativ în ochii fiicei mele, care brusc m-a văzut convertit în bucătar și persoană conștiincioasă privind resursele alimentare. Partea neprevăzută a fost că ea a considerat că poate fi mai economică decât mine, așa că m-am trezit într-un adevărat război asupra resturilor alimentare cu Cristina mea. Am învins, cu prețul deserturilor pe care copilul le-a negociat la sânge).
Lecții de bucătăreală
Am învățat cu ajutorul rețetelor special create pentru a spune stop risipei alimentare, de pe site-ul www.lidl.ro/sanatate-si-nutritie/stop-risipa, să fac pizza din felii de pâine veche, înmuiate cu lapte și pe care am adăugat cașcaval puțin uscat, felii de salam crud-uscat părăsite prin farfurie și sos de paste rămas din borcanul de Bolognese pe care îl folosisem pentru penne-le făcute în urmă cu câteva zile. A fost bătaie pe pizza asta, și la job, și acasă. Colegii mi-au recomandat să încetez să mănânc prea mult seara – ei au citit că cică pot să sar de tot peste masa respectivă, că ar dăuna la digestie -, ca să îmi rămână mai multe resturi. Am rămas ferm pe poziție: masa este masă, a doua zi vedem de iese.
A urmat frittata, adică felul de mâncare inventat de italienii care nu aveau chef să gătească lucruri complicate atunci când le mai rămâneau lucruri neconsumate prin casă: bucăți de pui fript, cu brânză veche, ardei gras uitat prin cutia de legume, roșii - oricât de moi sau tari -, ceapă și verdețuri de care găsim prin casă, toate amestecate cu ou (ca să le lege, mă pricep ceva de groază, nici nu bănuiam ce talentat sunt). Cred că, de fapt, frittata a devenit noul meu fel preferat de mâncare.
Strategie
După o săptămână în care am gătit inclusiv mere coapte, cu scorțișoară (erau destul de scofâlcite ca să se mai cheme că sunt apetisante pentru consumul obișnuit), am ajuns noua comoară națională a familiei. În această perioadă mi-am propus să cumpăr orice consider că am nevoie doar după ce termin respectivul produs din frigider. De obicei, sufăr de prevedere în exces, cumpăr produse noi, iar ceea ce rămâne din vechi sunt tentat să nu mai folosesc.
M-am civilizat și, extrem de neașteptat, proviziile mele au rezistat mult mai mult decât aș fi estimat. Roșiile s-au terminat după trei zile de la momentul în care aș fi plecat, în mod normal, să mă reaprovizionez; sosul de paste nu s-a terminat deloc; brânză am avut de m-am plictisit, mi-am luat abia după 10 zile.
Recunosc, rezultatele experimentului – deși pozitive – mă descumpănesc: nu eram pregătit să înțeleg dimensiunea în care ajung să risipesc resursele alimentare, doar pentru că nu îmi propun conștient să acord atenția cuvenită proviziilor pe care le folosesc.
Dublă educație
Da, am rămas cu semnificativ mai mulți bani în buzunar, da, am umplut mai greu sacii menajeri, da, copilul meu a învățat și acasă (nu doar la ora de educație tehnologică de la școală) să fie atentă la ce, cum și când mănâncă, da, am economisit timpul pe care îl pierdeam uneori la prânz, când ieșeam să cumpăr ceva rapid de ronțăit (un ceva care numai mâncare nu era, dar mă costa și bani).
Educația obținută prin a fi conștient de ce și cum fac, în perioada experimentului, mi-a dat un profund sentiment de liniște. Avem multe resurse și putem fi creativi. O să revin cu noi impresii și rezultate după încă o lună în care îmi voi pregăti prânzul de birou, cu resturile alimentare rămase de la cină.
(P)
