Elevii şi conducerile şcolilor, în bătălia declaraţiilor despre igiena toaletelor

Elevii şi conducerile şcolilor, în bătălia declaraţiilor despre igiena toaletelor
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Sesizările elevilor referitoare la neconformitatea sau inexistenţa produselor de igienă din unitățile de învățământ încă vin către noi, la aproape două săptămâni de la începutul anului școlar

Se pare că situaţia aprovizionării şi dotării băilor din şcoli este un izvor de nemulţumiri, atât pentru elevi, cât şi pentru directorii de şcoli, ambele categorii având comentarii pe această temă.

Un elev de la Liceul ”Mircea Eliade” din Galați ne sesizează, într-un e-mail venit pe adresa redacției „Viața liberă”, faptul că unitatea de învățământ menționată n-ar pune la dispoziția elevilor produse de igienă în băi. „Recent, am descoperit în baia liceului un săpun lichid pe care m-am abținut să-l folosesc. După aspect, părea că în interiorul lui se află materii fecale. Nu părea deloc igienic, așa că nu m-am oferit să-l testez. Doresc să îmi rămână anonimă identitatea”, a scris elevul în mesajul transmis. Pe lângă această problemă, mai este sesizată lipsa hârtiei igienice, chestiune ridicată de elevii mai multor şcoli. 

Așa cum ne-au explicat atât purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Galați, profesorul Adrian Silivestru, cât și directorii celorlalte unități de învățământ acuzați că nu dotează băile cu produse de igienă, situația rezultă din faptul că elevii irosesc hârtia igienică din băile școlilor pentru a o folosi în alte scopuri decât cele pentru care a fost creată, de la înfundatul WC-urilor, până la transformarea ei în obiecte vestimentare pentru colegi.

La Liceul ”Mircea Eliade”, situația este identică. Profesoara Gabriela Baston, managerul unității de învățământ, ne-a relatat că, în fiecare dimineață, băile liceului sunt dotate cu produse de igienă pentru elevi. „În doar câteva ore, hârtia igienică fie dispare, fie este aruncată, așa sul, în toaletă. Femeile de serviciu care intră în băi îmi semnalează zilnic acest lucru. Situația se va rezolva curând, pentru că fiecare diriginte a prelucrat la clasă regulamentul de ordine interioară care prevede și acest lucru, iar elevii se vor plictisi la un moment dat de acest joc. Săpunul lichid este luat din comerț în cantitate mai mare, la fel ca celelalte produse, și pus în recipiente mai mici, pentru a fi mai ușor de folosit”, ne-a mai spus profesoara Gabriela Baston.

Citit 2840 ori Ultima modificare Duminică, 24 Septembrie 2023 17:55

4 comentarii

  • postat de Gălățean
    Luni, 25 Septembrie 2023 09:13
    5.2.209.***
    Păi in poza se văd hârtie și săpun, ce vroia prosop și halat? Comparația cu materii fecale este doar răutacioasă, dacă io dadea măsa acasă o folosea!
    2
    2
  • postat de eu
    Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 08:37
    86.124.201.***
    Elevii ( noi în general ) folosesc toaletele cum au fost educați de părinții lor, TOTUL ESTE AL NOSTRU DECI AL NIMĂNUI: se urcă cu copitele pe vasul de toaletă,înseamnă baia precum câinele când primește cușcă nouă,nu trag apa,scuipă,ce săpun că ei nu se spală cu totul d-apoi pe mâini etc.
    1
    11
  • postat de Doru
    Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 08:25
    95.76.37.***
    Cate pretentii mai aveti
    Putina oxicodona daca s-ar putea in fiecare cuseta
    tigari si scrumiere in fiecare cuseta, catering masa la pranz
    si la final dupa ce statul roman a cheltuit cu voi
    va puneti palma in fund si plecati afara sa platiti
    impozite si taxe strainilor ca semianalfabeti functi
    3
    11
  • postat de Albert
    Vineri, 22 Septembrie 2023 19:22
    86.124.202.***
    Ar fi bine ca toaletele sa fie dotate și cu scrumiere.....
    5
    16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.