Oțelul este în căutare de patru noi jucători

Oțelul este în căutare de patru noi jucători
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Gruparea gălățeană încearcă să se întărească la nivelul lotului, în ultimele săptămâni ale perioadei de mercato. 

Dinainte de plecările lui Bicfalvi și Trif era nevoie de noi jucători la Oțelul. Iar după despărțirea de cei doi a devenit și mai clar ca lotul gălățenilor va mai avea noi jucători de adăugat până la finalul perioadei de mercato, până pe 9 septembrie.

Astfel, principala țintă a devenit acum aducerea unui atacant, ca urmare a rezilierii contractului lui Eric Bicfalvi (aflat în discuții cu “U” Cluj și FK Csikszereda). Singurul vârf veritabil din lot este portughezul Paulinho, care debutase cu două goluri în două etape, dar apoi au urmat alte două jocuri cu evoluții mai degrabă modeste. 

“Categoric vor mai veni jucători. E clar că acum în compartimentul ofensiv va trebui să găsim o soluție ca să acoperim plecarea lui Eric (n.r. Bicfalvi)”, a spus Laszlo Balint, antrenorul Oțelului.  

Cele patru posturi deficitare

Astfel, gruparea gălățeană urmărește să aducă patru jucători cât mai curând posibil. În afară de postul de atacant, celelalte trei vizate sunt: fundaș central, fundaș stânga și extremă ofensivă (fotbalist român Under 21). Pentru zona de Under 21, favoritul lui Balint de a fi adus la echipă este Rareș Pop, de la Rapid, ce ar putea fi împrumutat până la finalul sezonului. Tot de la Rapid ar fi dorit, pentru postul de fundaș central, Paul Iacob. Apărătorul a evoluat în sezonul trecut pentru FC Botoșani și nu pare dispus momentan să accepte o nouă plecare din Giulești, până la încheierea contractului său. 

“Rămânem în căutări inclusiv în compartimentul defensiv, în cazul în care reușim să identificăm o soluție. Am spus-o de foarte multe ori și trebuie să o subliniez. Trebuie să identificăm soluțiile care să corespundă atât din punct de vedere calitativ, dar și să ne raportăm la posibilitățile financiare ale clubului. Tocmai de aceea nu este ușor să identificăm jucători care îndeplinesc aceste criterii. Este nevoie să putem să avem soluții inclusiv în momentul în care vin jucători de pe bancă. Să vină cu plus, atât fizic, dar mai ales calitativ”, a spus Balint. 

Oțelul a strâns șase puncte după primele cinci etape din Superliga, cu un singur succes, trei remize și o înfrângere - ca linie de clasament. În următoarea etapă are de juca în deplasare, la Mioveni, cu nou-promovata FC Argeș. 

 Meciul cu CFR Cluj ar putea fi amânat 

Următorul joc de pe teren propriu al gălățenilor este programat cu CFR Cluj, duminica viitoare. Există posibilitatea ca acest meci să fie amânat, prin prisma faptului ca gruparea clujeană se va afla fix între manșele tur și retur din faza de play-off a Conference League. La fel s-a întâmplat și în sezonul anterior, în etapa a șasea, când meciul Oțelul - CFR Cluj a fost reprogramat.

Citit 269 ori Ultima modificare Vineri, 15 August 2025 13:51

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro