Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vrancea, Buzău, Brăila și Galați

Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vrancea, Buzău, Brăila și Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Comunicat de presă

Galați, 26 octombrie 2023

 

Consiliul Județean Galați anunță închiderea oficială a proiectului

„Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vrancea, Buzău, Brăila și Galați”, SMIS 125336

Unitatea Administrativ Teritorială Județul Galați a implementat, în calitate de partener, proiectul „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vrancea, Buzău, Brăila și Galați”, SMIS 125336, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 - Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile  sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv specific 8.1 - Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, apeluri dedicate Proiectelor Nefinalizate.

Beneficiarul proiectului „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vrancea, Buzău, Brăila și Galați” a fost parteneriatul dintre Ministerul Sănătății și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Galați, Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci, Județul Buzău, Spitalul Orășenesc Făurei, Spitalul Județean de Urgență Buzău, Spitalul Municipal Râmnicu-Sărat, Spitalul „N.N. Săveanu” Vidra, Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Spitalul Orășenesc Panciu.

Obiectivul general al proiectului a vizat dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări sau lucrări necesare infrastructurilor sanitare, îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin proiect s-a urmărit modernizarea și tehnologizarea la nivel european a infrastructurilor sanitare deficitare, prin achiziția de echipamente noi și eficiente, ce aduc atât o creștere calitativă a serviciilor oferite, cât și o creștere cantitativă a numărului de persoane beneficiare de servicii medicale.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 14 decembrie 2018, iar perioada de implementare a proiectului a fost de 118 luni, respectiv între data 01.01.2014 și data 31.10.2023.

Bugetul total al proiectului a fost de 31.140.773,24 lei, din care bugetul aferent Unității Administrativ Teritoriale Județul Galați a fost de 5.037.019,57 lei. Din bugetul UAT Județul Galați, asistența financiară nerambursabilă a fost de 4.786.308,29 lei, iar contribuția proprie a fost de 250.711,28 lei și reprezintă valoarea investiției propusă în vederea rambursării pentru obiectivul de investiții „Extindere și amenajare secție Radioterapie” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este doamna Camelia Epure, responsabil implementare județul Galați, Administrator public al Consiliului Județean Galați, telefon: 0236-302538, fax: 0236-410530, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin

Programul Operațional Regional 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

(P)

Citit 1498 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Octombrie 2023 10:16