O bijuterie arhitectonică, superb păstrată. Sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați (FOTO)
Foto: ing. Mihai Buruiană

O bijuterie arhitectonică, superb păstrată. Sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Clădirea din strada Domnească nr. 53, clasată în Lista monumentelor istorice din Județul Galați, la poziția 116.Gl-II.m-B-03015-Casă 1900, este astăzi sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați, cumpărat în anul 1982, de la șapte coproprietari, restaurat între anii 1983-1984 și în perioada 2018-2020.

Edificiul este construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, probabil finalizat în anul 1894, în zona centrală a orașului, într-un ansamblu arhitectonic cu care Galațiul se mândrește: casa familiei Lambrinidi, actualul sediu al Regionalei CFR, casa de vis-a-vis, al cărei comanditar și locuitor a fost celebrul doctor Aristide Serfioti, astăzi Librăria „Alexandria”, sediu al Primăriei Galați până de curând (fostul Hotel Grand), Biserica „Vovidenia”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Palatul Administrativ, Muzeul „Cuza-Vodă” etc.

Proprietarul originar al acestei clădiri a fost familia Dabija

Despre istoria acestei clădiri de patrimoniu, al cărei interior păstrează intactă atmosfera sfârșitului de secol XIX, au scris pagini documentate reputatul arheolog Crișan V. Mușețianu, istoricul Valentin Bodea, Marius Mitrof, Amelian Chirilă ș.a. Din cărțile lor aflăm că proprietarul originar al acestei clădiri a fost familia Dabija, ulterior familiile Carp și Gîscanu. „Carp Gheorghe apare în Ghidul orașului Galați din anul 1908, cu funcția de inginer-șef clasa a II-a înspector. În anul 1910 proprietar al casei era familia I. Ghilis, de profesie negustori, veniți treptat la Galați din Rusia... Era o familie de oameni subțiri, cu casa mobilată cu mobilă franțuzească, iar în salon se afla un pian marca Bechstein”, scrie istoricul Valentin Bodea (Monumente istorice și de arhitectură din orașul Galați din a doua jumătate a secolului al XIX-lea- prima jumătate a secolului al XX-lea, Casa Ghiliș, Editura Pax Aura Mundi, Galați, 2014; vezi și Crișan V. Mușețeanu, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Editura Sinteze, Galați, 2015).

Elemente neoclasice, ornamentație bogată la interior

Casa aceasta, care apare în mai multe cărți poștale de la începutul secolului al XX-lea, a fost construită în stil eclectic, cu elemente neoclasice. Are un corp principal numai cu parter, amplasat la stradă (intrarea se face prin curtea interioară), iar corpul anexă are subsol, parter și etaj. La construcția clădirii s-a folosit piatră, cărămidă și lemn, cu un stuc pentru decorații. Pereții - groși de 40-50 cm, cei exteriori și 28-30 cm, cei interiori - fiecărei încăperi a corpului principal au, pe partea superioară (plafon) stucatură model „a la 1900”, cu ornamentație bogată, cu motive automorfe și vegetație, aurite. Cupidonii sunt prezenți pe frontoanele ușilor. Corpul principal al clădirii are unele dintre cele mai frumoase decorațiuni interioare pe care le putem admira în clădirile din Galați, aprecia fostul consilier al Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu (DJCP) Galați, Marius Mitrof. (imaginile alăturate sunt concludente). Considerații apreciative, cu conținut arhitectural, face și profesorul Amelian Chirilă (vezi Monografia Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor-Galați, Editura Olimpias, Galați, 2011): „Fațada corpului principal (a clădirii n.n.) este împărțită în trei registre. Registrul inferior, delimitat de un brâu profilat, îl constituie soclul tencuit cu praf de piatră, registrul median conține ferestre mari cu ancadramente profilate. La partea superioară aceste ancadramente prezintă cornișe susținute de console spiralate. Registrul superior, constituit din antablamentul construcției, ne relevă, sub cornișa cu console cu motive florale și antropomorfe (la colțuri), o fațetare cu muluri în formă de chenare, în interiorul cărora sunt înscrise rozete cu rol de aerisire și iluminare a podului, sobele de teracotă funcționale încă și astăzi” (pp.30-31). Impresionează, de asemenea, intrarea somptuoasă în clădire prin două uși metalice masive, pe care este gravată monograma G. C., încă o dovadă a faptului că proprietarul casei în anul 1908 era Gheorghe Carp, cât și un fronton triunghiular, susținut de două coloane, ale căror capiteluri prezintă motive vegetale, prin care se introduce vizitatorul într-un hol spațios, decorat cu stucaturi, statuete și oglinzi dreptunghiulare.

Servicii ale CARP, instituție cu peste 50.000 de membri

Actualmente, clădirea din strada Domnească nr. 53 găzduiește mai multe servicii ale Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, instituție cu peste 50.000 de membri-seniori: servicii administrative, medicale (stomatologie, fizioterapie/electroterapie, masaj, nutriție, determinarea glicemiei), culturale (Salonul cultural „Armonii de toamnă”, Redacția revistei „Armonii de toamnă”, Clubul epigramiștilor „Verva”, club de lectură, bibliotecă), turistice (excursii, drumeții, vizite la locuri și monumente istorice), cursuri de limbi străine (franceză, engleză, germană, italiană), activități practice tradiționale (atelier de cusături populare și confecții textile).

Citit 4024 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 09:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.