Investiții uriașe pentru sănătatea gălățenilor: Ce se întâmplă în spitalele Primăriei?

Investiții uriașe pentru sănătatea gălățenilor: Ce se întâmplă în spitalele Primăriei?
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Stradă, școală și spital. Sunt reperele urbanismului de care orice administrație publică locală trebuie să țină cont. Care cauză este îmbrățișată mai întâi de mulțime? Clasamentele sunt relative, însă în România pare că situația din spitale interesează cel mai mult, mai ales într-o perioadă în care „a fi mereu în siguranță" a devenit mai mult decât un clișeu. Cele trei spitale aflate în administrarea Primăriei municipiului Galați, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire” și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, sunt aduse la noi standarde după investițiile fără precedent din ultimii ani. Au fost schimbate considerabil condițiile de spitalizare pentru pacienți și mediul de lucru, dar au fost upgradate și echipamentele atât de necesare medicilor. 

Model de cum trebuie să investești în sănătate

Cu alte cuvinte, spitalele primăriei au început să respire sănătate. O spun în primul rând medicii, dar și pacienții sau, mai bine zis, părinții pacienților. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan" este un model de cum trebuie făcute investițiile în sănătate. Conform informărilor din ultimi ani, administrația locală a obținut fonduri europene consistente pentru a le oferi micilor pacienți cele mai bune condiții. „Când ești pe patul de spital, nu doar dacă provii din alt județ, nu ești acasă, iar pentru un copil contează enorm ambientul, contează emoția lui. Totul trebuie să fie prietenos, iar acest lucru se observă încă de la compartimentul de primiri urgențe, unul cu adevărat modern, care a fost inaugurat în vara anului trecut”, declara Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, la evenimentul din iunie 2023 fiind prezent și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.  

Proiecte de 18 milioane de euro pentru Spitalul de Copii

„La acest spital, unul dintre cele trei aflate în administrarea Primăriei, avem și alte proiecte în derulare: cu 2,2 milioane de euro, vechiul corp de clădire a fost extins cu o clădire nouă, cu dotări de ultimă generație. În plus, în curtea spitalului ridicăm o nouă clădire pentru ambulatoriu, tot cu bani europeni, circa trei milioane de euro, și care se apropie de finalizare. Mai mult, în modernizare este și corpul A al spitalului, unde lucrările de reabilitare termică avansează, în cadrul unui alt proiect cu fonduri europene de 1,5 milioane de euro. La acestea se adaugă și proiectul pentru achiziția a peste 200 de echipamente medicale destinate prevenirii infecțiilor nosocomiale, încă 1,7 milioane de euro, fonduri europene. 

În total, la Spitalul pentru Copii sunt în derulare, în diferite etape, șase proiecte cu finanțare europeană în valoare de peste 18 milioane de euro”, precizează Compartimentul de presă al Primăriei Galați. Spitalul de lângă stadionul Oțelul este singurul spital de pediatrie din regiune, asigurând anual asistență medicală de specialitate de urgență pentru aproximativ 40.000 de pacienți cu vârste între 0-18 ani din întreaga zonă de sud-est a României.

„Buna Vestire” și vești pe măsura numelui

Maternitatea „Buna Vestire”, cum este cunoscut în popor Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire”, are o întreagă istorie în spate, fiind una dintre cele mai vechi unități sanitare din țară. Acest fapt este atestat de documentele scrise în perioada construcției pavilioanelor, datate începând cu anul 1895. Prin urmare, și aici a fost nevoie de investiții masive din partea municipalității gălățene. Conform documentelor, sunt în plină desfășurare lucrările privind relocarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului Maternității, obiectiv pentru care s-au obținut fonduri europene de peste 3 milioane de euro. Proiectul prevede și dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale moderne, inclusiv ecograf 4D, electrocardiograf sau RMN. Practic, în noul ambulatoriu vor funcționa cabinetele din vechiul ambulatoriu, laboratorul de analize medicale și laboratorul de radiologie. Tot aici se derulează și proiectul privind reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii spitalului, un proiect de peste 1,7 milioane de euro bani europeni (Programul Operațional Regional 2014-2020).

Încă două proiecte cu fonduri PNRR

Și la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” a fost inaugurat vara trecută un nou ambulatoriu de specialitate, investiție de asemenea realizată cu bani europeni. Proiectul a vizat construirea unui corp nou de clădire și lucrări de consolidare și modernizare, plus dotări cu aparatură medicală, electronică și mobilier. Astfel, a fost achiziționat un aparat Roentgen digital pentru scopie și grafie, computer tomograf, ecograf și alte echipamente importante pentru actul medical. Valoarea totală a contractului de finanțare este de mai bine de 3,3 milioane de euro, din care asistența financiară nerambursabilă reprezintă aproape 2,2 milioane de euro. Prin PNRR, Primăria a obținut pentru acest spital fonduri pentru alte două proiecte: pentru îmbunătățirea capacității și capabilității laboratorului de microbiologie și dotarea în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale și achiziția de echipamente performante pentru dotarea ambulatoriului de specialitate.

Anual, la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Galați sunt tratați în regim de spitalizare circa 12.000 de pacienți, iar peste 15.000 de consultații sunt acordate în ambulatoriu pentru pacienți din județele Galați, Brăila, Tulcea și Vrancea. 

Cezar Gorovei

 

(P)

Galerie de imagini

Citit 2094 ori Ultima modificare Marți, 06 Februarie 2024 21:55