Comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat, recent, un control la o companie cu obiect de activitate colectarea și epurarea apelor uzate. Conform unei informări a instituției, s-a constatat că operatorul economic nu a notificat Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați despre montarea unui rezervor de combustibil, contractele de vidanjare erau expirate, iar raportările lunare privind cantitatea de apă uzată nu au fost efectuate. Uleiurile uzate erau stocate necorespunzător, prezentând scurgeri pe sol, iar evidența gestiunii deșeurilor nu a fost întocmită conform cerințelor legale.
În urma controlului, s-a stabilit că operatorul economic trebuie să notifice APM Galați privind modificările, să întocmească și să raporteze evidența gestiunii deșeurilor, să predea deșeurile către societăți autorizate, să curețe solul contaminat și să stocheze uleiurile uzate în condiții sigure. De asemenea, se interzice utilizarea rezervorului de combustibil.
Comisarii de mediu gălățeni au aplicat, de asemenea, un avertisment și două amenzi - una de 40.000 de lei și alta de 5.000 de lei.