Perioada concediilor aduce o criză acută de donatori la Centrul de Transfuzii din Galați, care se confruntă cu o diminuare drastică a stocurilor necesare. Unitatea face față cu greu solicitărilor venite de la spitale, pentru că numărul donatorilor s-a diminuat simțitor în ultimele săptămâni, motiv pentru care face apel atât la cei care au mai donat, cât și la cei care nu au făcut încă acest pas, dar îndeplinesc condițiile, să treacă pragul Centrului, de luni până vineri, între orele 8,00 și 12,00.
Pentru cei care nu au donat și nu sunt încă foarte deciși să o facă, trebuie precizat că demersul are mai multe avantaje, dintre care enumerăm o serie de analize gratuite, reducere la transportul în comun pentru 30 de zile, șapte bonuri de masă și o zi liberă de la serviciu pentru cei angajați. Pot dona atât bărbații, cât și femeile cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani. Femeile trebuie să aibă cel puțin 52 kg, să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau la menstruație. Bărbații trebuie să aibă greutatea de cel puțin 58 de kilograme.
Donatorii nu trebuie să se afle sub vreun tratament medicamentos, să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni, să nu fi consumat grăsimi și băuturi alcoolice cu 48 de ore înainte de donare și să nu fi suferit de boli precum hepatită (B,C), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat insulinodependent, boli de inimă și boli de piele.