La inițiativa profesorului Ion Cioroiu, în cancelaria Colegiului Național "Vasile Alecsandri" s-a desfășurat o nouă ediție a „Întâlnirilor alecsandrine”, de data aceasta fiind invitat arhitectul Călin-Alain Manoilescu, nepotul uneia dintre personalitățile istoriei românești, fostul ministru de externe și guvernator al Băncii Naționale, Mihail Manoilescu, condamnat la ani grei de închisoare de către regimul comunist, acuzat pe nedrept și practic asasinat, mormântul său nefiind nici azi cunoscut.
Prof.dr. I. Cioroiu a făcut legătura cu înaintașii - „bunicul invitatului e cel care, în vara anului 1940, a fost nevoit să semneze pe hârtia acelui trist Dictat de la Viena. O altă rudă a acestuia a fost Ștefan H. Ștefan (frate al bunicului matern), renumit om de afaceri al Galaților și primar, în anii' 20, al acestui oraș”- prezentând mai apoi un scurt C.V. al celui care a luat pe urmă cuvântul:
„Născut la București, domnul Călin Manoilescu este unul dintre arhitecții importanți ai Franței (unde s-a stabilit în 1973), evidențiat prin conceperea unor proiecte de imobile rezidențiale, licee, uzine farmaceutice ș.a., construite pe teritoriul francez, în nordul Africii etc.
Intelectual de calitate, invitatul sosit la Galați a cunoscut, în deceniile anterioare, reprezentanți de marcă ai spațiului românesc în Franța: Emil Cioran, Henri Coandă etc., dar și oameni de cultură eminenți ai țării de adopție, precum Jean d' Ormesson ș.a.”
S-a înfiripat o adevărată discuție, la care au participat atât elevii de la colegiu (distingându-se Ștefan Pavăl, cu mai multe întrebări), cât și profesori sau alți invitați la eveniment, precum Silvia Panaite, Petrică Panait, Ghiță Nazare, Corneliu Panaite, directorul de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, Adrian Pohrib. Acesta din urmă l-a comparat pe C.A. Manoilescu cu un adevărat don Quijote în privința luptelor sale cu birocrația, totul plecând și de la o întrebare vizând proiectele sale românești, în număr de trei, dar, din nefericire, niciunul materializat. Unul dintre acestea viza, la inițiativa fostului președinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, spațiul dintre Galați și Brăila, celelalte două fiind Liceul Francez din București și un complex arhitectural din Piața Victoriei.
Sfaturile date tinerilor au fost mai mult decât interesante, vizând și o eventuală stabilire în Franța, considerând, în ceea ce-l privește, că a fost vorba și de destin, în ceea ce privește alegerea arhitecturii, domnia sa negândindu-se niciodată să fie, să devină altceva, încă de mic copil. S-a remarcat că a ținut întotdeauna la principii, chiar și când i-a fost mai greu: „Niciodată nu trebuie să vă descurajați! Nu sacrificați talentul pentru a fi în vogă!”
Întrevederea s-a încheiat cu un mic excurs geopolitic, fixând un anume optimism europocentrist (Europa fiind plasată în discurs lângă S.U.A. și China, apropo la o tripolaritate!), apelul la lecturile din Tocqueville, George Orwell și Huxley, „pentru a se înțelege prezentul și mai ales viitorul” fiind binevenit.
Aflându-se pentru prima oară într-o unitate de învățământ gălățeană, subliniind că nu a fost niciodată profesor, Călin-Alain Manoilescu a dovedit că poate fi și un dascăl care captează atenția, având ce împărtăși din vasta experiență de viață, din succesele agenției sale de arhitectură, conștient că „natura umană este cum este”: „Am avut și șansă. Mie mi-au trebuit cam zece ani să înțeleg sistemul (din Franța)... dar fără muncă și pasiune, desigur, nu se poate!”
