În copilăria mea, jucăriile erau, în cele mai multe cazuri, puţine şi preţuite. Păpuşile se moşteneau din mamă în fiică sau măcar de la surori sau verişoare mai mari. Asta dacă nu le primise cineva din familie, potrivit obiceiului, fie la majorat, fie la logodnă (a se citi cununia civilă) ori chiar la nuntă (se puneau pe maşina care ducea mireasa, îmbrăcate şi ele în mirese). Ce să mai spunem de maşinuţele cu telecomandă, rare şi dorite, cărora li se lipeau şi relipeau la nesfârşit firele de contact cu bateriile...
În societatea de consum de astăzi, o păpuşă nouă poate fi cumpărată, fără probleme, cu câteva zeci de lei. Evident, sunt şi astăzi copii, nu puţini, care nu au avut în viaţa lor o jucărie nouă. Dar, pentru cei mai mulţi, despărţirea de jucăriile preferate nu se mai lasă cu plânsete, iar preţioasele obiecte de altădată ajung fără prea multe regrete la gunoi. Sau, ca în imagine, pe o stivă de materiale pregătite pentru un nou început.
