Sfânta Lumină va fi adusă în seara de sâmbătă, 19 aprilie, de către superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a anunțat Patriarhia Română.
Avionul care transportă Lumina de la Ierusalim va ateriza pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, de unde va fi preluată de reprezentanții oficiali ai bisericilor din toate regiunile României. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.
Și în acest an, o parte din Lumina adusă de la Ierusalim va ajunge în Republica Moldova. Un delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei o va transporta de la București la Chișinău, unde va fi împărțită bisericilor care aparțin Mitropoliei Basarabiei, astfel încât și credincioșii de peste Prut să primească Sfânta Lumină.
Credincioșii care participă la slujba de Înviere în noaptea de sâmbătă spre duminică vor putea primi Lumina începând cu ora 00:00, moment în care preoții ies din biserici și rostesc cunoscutul îndemn: „Veniți de luați Lumină!”
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care are loc în fiecare an de Paște, la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 și 14:30. Atunci, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, care, în primele minute, nu frige.