Rânduiala spălării picioarelor la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

Rânduiala spălării picioarelor la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, aşa cum am aflat de la părintele Rareş Bucur, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

În cadrul slujbei, a fost sfinţit Sfântul Agneţ, din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor. Cu acest prilej, copiii participanţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Întrucât, în acest an, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, s-a aflat la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde a avut loc slujba de sfinţirea a Marelui Mir, săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, rânduiala spălării picioarelor de la Galaţi a fost oficiată de preotul capelan Ovidiu Gafton, din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din Galaţi.

La finalul Dumnezeieştii Liturghii, părintele Ovidiu s-a încins cu ştergar şi a spălat picioarele a 12 copii, după care le-a oferit acestor ”mici apostoli” făclii aprinse.

Copiii beneficiari ai acestei rânduieli-ritual au fost din localităţile Plevna şi Rediu, judeţul Galaţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Pe lângă binecuvântarea lui Dumnezeu, copiii au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi cărţi de rugăciune şi iconiţe cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Activitatea cu caracter social-filantropic şi misionar din Joia cea Mare a fost organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala „Sfântul Apostol Andrei“ Galaţi.

Citit 759 ori Ultima modificare Joi, 17 Aprilie 2025 18:16

1 comentariu

  • postat de Radu
    Vineri, 18 Aprilie 2025 04:15
    51.148.255.***
    Ritualuri demne de Evul Mediu. Parintii prosti ca isi duc odraslele la asemenea bolnaviciuni
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro