Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântului Nicolae s-a împletit cu magia folclorului autentic.
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Național de Datini și Obiceiuri „Cununița Satului” a transformat Căminul Cultural într-un veritabil templu al tradițiilor, adunând artiști și ansambluri din întreaga țară, de la Tulcea și Brăila, până în Vrancea și Iași, dar și din Slobozia Mare, Republica Moldova. Festivalul s-a încheiat cu decernarea premiilor, după o competiție strânsă și atent jurizată.
Marele trofeu al festivalului a fost câștigat de Ansamblul folcloric „Chipărușu” din Nereju, Vrancea.
La secțiunea „Cântece și Dansuri”, premiul I a revenit formațiilor „Doinița Covurluiului” din Galați și „Grâușorul Osmănean” din Unirea, Brăila, iar premiul II a fost câștigat de „Meleaguri Dobrogene” din Frecăței, Tulcea.
La secțiunea „Datini și Obiceiuri”, trofeul a fost adjudecat de Ansamblul „Firicelul” din Pașcani, Iași, iar premiul I a mers către „Floricică de pe Prut” din Vetrișoaia, Vaslui. Premiul II a ajuns la Vatra Horelor”, Slobozia Mare, Republica Moldova, iar premiul III – „Toporașul”, Piatra Neamț.
Secțiunea „Soliști vocali” a avut-o în prim-plan pe Maria Bularu din Galați, câștigătoare a premiului I, urmată de Furtună Carmen Florentina, Unirea, județul Brăila, care a obținut premiul II, și de Ana Maria Halciuc, județul Tulcea, cu premiul III.
La secțiunea „Grup Vocal”, ansamblul „Chipărușu” din Nereju a primit premiul I, premiul II a ajuns la „Floricică de pe Prut”, Vetrișoaia, Vaslui, iar premiul III la „Grai Muntenesc”, Unirea, Brăila.
Juriul ediției a fost format din etnograful Paul Buța, profesorii de muzică Dorin și Mioara Șipoș și maestrul coregraf Costinel Leonte, președintele juriului.

