Cu toate că a obținut un rezultat care poate fi considerat bun, 1-1, pe terenul celor de la FC Botoșani, formația gălățeană se poate declara nemulțumită după ce a fost egalată la ultima fază a jocului.
Meciul a început cu Oțelul fiind echipa mai bună, situaţie care s-a menţinut pe tot parcursul primei reprize. Gălățenii au pus presiune la poarta adversă, iar cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Luan Campos (min. 10), când rămas singur (după o deviere eronată a apărării adverse), a tras pe lângă poartă, din șase metri. Au mai urmat momente de pericol la poarta gazdelor, provocate de Debeljuh și Bană, în timp ce Conrado a ratat și el de puțin ținta, dintr-o lovitură liberă de la circa 18 metri. Riposta gazdelor a venit abia pe finalul primei părți, când Dur-Bozoancă a reținut în siguranță reluarea cu capul a lui Papa.
Atitudine mai bună în joc a avut Oțelul și în partea a doua a meciului, când gălățenii aveau să deschidă scorul, dintr-un penalti (min. 59) executat de Andrei Ciobanu. Lovitura de la 11 metri fusese acordată după un fault în careu asupra lui Luan Campos. Formația roș-alb-albastră a reușit să se mențină la cârma jocului și după ce a marcat pentru 1-0, ținându-şi adversarul departe de propria poartă. După câteva contraatacuri irosite din cauza ultimei pase, în minutul 80 a venit șansa desprinderii pentru gălățeni, când Bordun a pătruns bine în careul advers, dar șutul său l-a găsit la post pe portarul Kukici. De partea cealaltă, Dur-Bozoancă a fost pus la încercare în partea a doua a jocului abia în minutul 82, când a intervenit la centrarea din fața porții a lui Adams. Un minut mai târziu, Oțelul a revenit în atac, iar Luan Campis l-a luat la țintă pe goalkeeperul advers, din poziție favorabilă. Scorul se putea mări și la ocazia lui Pedro Nuno, al cărui șut a fost scos cu greu de Kukici. Când victoria părea că nu mai poate să le scape gălățenilor, la ultima fază de joc a venit egalarea, total nemeritată pentru FC Botoșani. S-a făcut 1-1, după ce Dumiter a reluat cu capul din șase metri, de lângă Pedro Nuno, după o lovitură liberă a gazdelor.
Antrenorul Stjepan Tomas a trimis în teren echipa: Dur-Bozoancă - Jelev, Zivulici, Iacob, Conrado (Kazu min. 46) - Ciobanu (Andrezinho min. 85), Joao Lameira, Bruno Paz (Pedro Nuno min. 46) - Bană (Bordun min. 72), Debeljuh (Patrick min. 61), Luan Campos.
Cu acest punct, echipa gălățeană a ajuns la borna 28 în clasament, rămânând pe locul 10.
În următoarea etapă, Oțelul are de jucat pe teren propriu cu Metaloglobus - ultima clasată.

