A uitat să plece cucul/...stă-n salcâm şi se usucă,
şi-i tot cade câte-o pană,/ şi-i tot cade câte-un plâns,
nu-i dă nimenea nici samă,/ nu-i dă nimenea nici cucă
să-i aline suferinţa/ (perspectiva) cu-ntr-adins!
Mi se face-aşa o teamă/ şi o milă mi se face:
dacă pică şi se sparge?/...nu-i mai bine să-l îngân?...
şi încep să spun ca dânsul:/ cucu-ncolo, cucu-ncoace,
pe o cracă veştejită,/ într-un vârf de tei bătrân...!...
Poate vede că nu-i singur,/ poate îşi mai vine-n vlagă,
poate nu mai dă din lacrimi,/ poate dă din firea sa...
nu se poate să nu-i pese,/ nu se poate să nu-i placă...
tace...mă reped cu strigăt:/ cântă, mă, şi tu, ceva!...
Mă reped şi strig zadarnic,/ şi degeaba-i cânt întruna,
văd că-şi pierde echilibrul,/ parcă dă să cadă-n plisc...
ţine-l, doamne, printre oameni,/ ca el (pasăre) nici una
nu-i mai singură...sunt gata/ (pentru cuc) orice să risc!
Ce să-i dau ca să înceapă,/ ce să-i dau ca să nu moară,
să-l aud măcar o ţâră?/ ce să-i zic? unde să-l duc?
oare cine-i ştie leacul?...ce mă fac (la primăvară)
singur cuc...(în teiul ăsta).../ în salcâmul fără cuc?
Cred că am să-i duc o mierlă/ singurică şi uitucă...
doar ea-i ultima salvare/ pentru-n cuc şi prost şi blând!...
Trece toamna, trece iarna/...gata, nu se mai usucă...
mâine, vine primăvara/...şi-l ascult (din nou) cântând!
