Lamură (pastel bulevardier autumnal)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A uitat să plece cucul/...stă-n salcâm şi se usucă,

şi-i tot cade câte-o pană,/ şi-i tot cade câte-un plâns,

nu-i dă nimenea nici samă,/ nu-i dă nimenea nici cucă

să-i aline suferinţa/ (perspectiva) cu-ntr-adins!

 

Mi se face-aşa o teamă/ şi o milă mi se face:

dacă pică şi se sparge?/...nu-i mai bine să-l îngân?...

şi încep să spun ca dânsul:/ cucu-ncolo, cucu-ncoace,

pe o cracă veştejită,/ într-un vârf de tei bătrân...!...

 

Poate vede că nu-i singur,/ poate îşi mai vine-n vlagă,

poate nu mai dă din lacrimi,/ poate dă din firea sa...

nu se poate să nu-i pese,/ nu se poate să nu-i placă...

tace...mă reped cu strigăt:/ cântă, mă, şi tu, ceva!...

 

Mă reped şi strig zadarnic,/ şi degeaba-i cânt întruna,

văd că-şi pierde echilibrul,/ parcă dă să cadă-n plisc...

ţine-l, doamne, printre oameni,/ ca el (pasăre) nici una

nu-i mai singură...sunt gata/ (pentru cuc) orice să risc!

 

Ce să-i dau ca să înceapă,/ ce să-i dau ca să nu moară,

să-l aud măcar o ţâră?/ ce să-i zic? unde să-l duc?

oare cine-i ştie leacul?...ce mă fac (la primăvară)

singur cuc...(în teiul ăsta).../ în salcâmul fără cuc?

 

Cred că am să-i duc o mierlă/ singurică şi uitucă...

doar ea-i ultima salvare/ pentru-n cuc şi prost şi blând!...

Trece toamna, trece iarna/...gata, nu se mai usucă...

mâine, vine primăvara/...şi-l ascult (din nou) cântând!

Citit 6409 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Octombrie 2014 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.