M-a bântuit iluzia că timpul trece ca o bicicletă,
ca o basculantă, ca un proiectil!
M-a obsedat gândul că distrugerea tuturor
Instrumentelor de măsurare a timpului
ar produce o linişte instantanee,
o linişte fără viteză, fără devreme, fără târziu!
M-a cotropit ideea că iubirea-i pură şi adevărată
numai în perspectiva în/depărtării:
cum floarea de colţ nu poate locui într-o vază!...
De asta şi de aceea, poate, sunt sătul de moarte...
şi pentru că eu sunt trecătorul prin timp,
ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil!...
Şi pentru că orologiul este o armă,
şi pentru că apropierea iubirii este egală cu
prăbuşirea florii de colţ în prăpastie!...
Şi pentru că,
împotriva timpului, care nu există,
sunt soldat în marele război de apărare a poeziei!
