Elegie la doamna de Joi (bulevardier de câmp)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea de Joi!...

cică umbra depărtării/ vine înapoi,

umbra tocmai de atuncea,/ umbra ce-a rămas

împietrită pe cărarea/ primului meu pas

înspre gara unde vine/ trenul şi mă ia

într-o lume fără umbră,/ care nu-i a mea,

care n-are nici o noimă/ şi nici cap-compas,

n-are nici un hai-încoace,/ n-are nici un haz!

Şi aştept, aştept să vină.../ dar nu văd nimic!...

dacă nu găseşte drumul?/ dacă i-o fi frig

şi nu are ce să-mbrace,/ n-are încălţări?

dacă nu mai trece umbra/ trenului prin gări?

de atâta timp şi vreme,/ dacă s-o fi stins?...

Gata, gata, plec la umbra/ mea, ca un învins!...

chiar acum i-aud chemarea/ tocmai înapoi...

gata, vii şi tu cu mine,/ doamna mea de Joi?

Citit 6572 ori Ultima modificare Luni, 10 Noiembrie 2014 15:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.